Tentația este ambalajul multicolor, atractiv și mincinos, în care străvechiul vânzător ambulant, vrăjmaș al vieții, oferă oamenilor moartea spre vânzare. Și nu duce lipsă de mușterii. Ca să-și atingă scopul, neguțătorul de minciuni își prezintă marfa într-o lumină cât se poate de atrăgătoare, menită să ia ochii celor neavizați. Nimeni n-ar râvni oferta lui, dacă pe ambalaj ar fi lipită eticheta Păcat, iar la rubrica “Precauții” ar scrie “Atenție, folosirea acestui produs cauzează în final moartea în procentaj de sută la sută”.
Cum spun americanii; dacă un lucru arată prea bine ca să fie veritabil, foarte probabil că așa și este – fals. Experiența a dovedit că aproape orice obiect se poate vinde, cu condiția ca ambalajul să fie suficient de atrctiv și reclama destul de convingătoare. Aspectul ambalajului împrumută păcatului un caracter aparent inofensiv, reușind să înșele pe cei mai mulți oameni. “Când ți se oferă momeala plăcerii”, spunea Thomas Jefferson, “nu mușca din ea, până nu te asiguri că nu ascunde cârligul pescarului”.
Tentația ne însoțește de-a lungul vieții, pândindu-ne fără încetare pașii. Ne face cu ochiul ștrengărește, ne îmbie cu promisiuni mincinoase, presară capcane bine camuflate înaintea pașilor noștri, ne atrage în ambuscade, se preface în prieten și caută să ne surprindă nepregătiți. Ispita asaltează toate compartimentele ființei umane spre a o birui, scotocește prin toate cotloanele și, odată ce i-a dibuit slăbiciunea, profită cu viclenie de ea, leagă fedeleș pe cel momit și dispune de el cum vrea (2 Petru 2:19b). Niciodată nu vom fi în stare, prin propriile puteri, să anticipăm toate stratagemele pe care geniul răului, pus în slujba intențiilor sale ucigașe, este în stare să le născocească, spre a ne da brânci în prăpastie.
Ați auzit probabil de pasărea călătoare cu pene frumoase, venită să petreacă vara pe plaiurile noastre. Pasărea care s-a trezit cu o neașteptată pleașcă în ghearele ei. Se spune că unui gospodar i-au plăcut tare mult penele păsăruicii care scurma după viermișori în grădina lui. Într-o zi, gospodarul îi oferi un târg: o pană din aripa ei pentru cinci viermișori. Ideea i se păru păsăruicii imposibil de ignorat și se grăbi să accepte învoiala. Nu mai avea nevoie de-acum să vâneze după viermi, iar prețul nu i se păru deloc mare. Avea pene berechet. Și astfel, vara trecu pe nesimțite, fără griji pentru vizitatoarea din țara de la miazăzi. Abia prin Septembrie, când suratele ei începură să-și facă bagajele de plecare spre țările calde, își dădu seama biata înaripată, că nu se mai putea desprinde de pământ. Nu mai avea destule pene în aripi, ca să poată zbura. În nechibzuința ei, își vânduse viitorul pe viermișorii prea mult râvniți ai unui singur anotimp. Urma să moară de foame și de frig pe meleagurile noastre, iar pe gospodarul care o amăgise nu-l mai putu găsi, ca să-i ceară ajutor. O viață întreagă vândută pe huzureala unui sezon scurt.
Această istorie pilduitoare ne aduce aminte de o întâmplare adevărată, care descrie în mod veridic experiențele prin care trecem cu toții. Întorcându-se într-o zi acasă, cu tolba goală și frânt de oboseală, după o zi de vânat fără succes, privirile lui Esau căzură pe farfuria aburindă, cu ciorbă de linte, a fratelui său Iacov. I s-a părut că privea la ospățul cel mai copios de pe lume. Nu-și mai dorea nimic altceva, decât zeama roșiatică din oala fratelui său, care-i făcea ademenitor cu ochiul. Întreaga perspectivă se schimba în fața ochilor săi. Situația prezentă, pe care în primă instanță o descrisese în mod realist ca fiind “rupt de oboseală”, ia subit proporții uriașe. O scurtă privire la oala cu ciorbă și: “Iată-mă, sunt pe moarte; la ce-mi slujește dreptul acesta de întâi născut?”. Momentul acela a definit destinul lui Esau și a revelat profilul lui moral. Chiar și numele lui (Edom) semnifică culoarea ciorbei, a cărei greutate a atârnat în ziua fatală mai mult decât dreptul de întâi născut (Genesa 25:27-34).
Gelu 