Abia te-ai dat jos din pat și, încă buimăcit de somn, tragi perdeaua la o parte, cercetând semnele vremii pentru ziua abia mijită. Plouă mărunt, ori poate că soarele-ți zâmbește deja peste sprânceana pădurii, înseninându-ți ochii deschiși doar pe jumătate. “Va fi o zi bună”, îți șoptești în barbă, frecându-ți mâinile a satisfacție, și dai să te întorci spre bucătărie, cu gândul la o cafea aburindă … Ah, era cât p-aci să uiți; cafeaua nu merge fără ziar. Te întorci la geam și, iată, ziarul aruncat în curte cu câteva ore înainte așteaptă să-l culegi din fața garajului. Îți pui papucii în picioare, deschizi ușa, ridici ziarul, arunci o privire în jur și constați că nimic nu s-a schimbat în vecinătate. Te întorci mulțumit în bucătărie și, grijuliu să nu faci prea multă gălăgie, pui cafeaua la foc. În câteva minute, cuibărit confortabil în fotoliul favorit, întorci grăbit paginile ziarului la rubrica preferată și te adâncești în lectură. Timpul fuge și, după o jumătate de oră, la fel ca ieri și ca în fiecare zi, îți dai seama din nou – cafeaua s-a răcit deja. Sorbi cu oarecare dezamăgire din ceașca, acum mai puțin îmbietoare, și treci la rubrica următoare. Te oprești o clipă, minunându-te din nou de puterea cu care ziarul îți absoarbe atenția și gândurile.
Devii tot mai conștient de trecerea timpului, arunci priviri furtive, tot mai dese, spre ceas și realizezi că decizia finală nu mai poate fi amânată; e timpul să te pregătești de plecare. Te îmbraci grăbit și, urcat în mașină, deschizi de îndată radioul, așteptând ca motorul să se încălzească. Ascultând la emisiunea de știri ale dimineții, bagi de seamă că auzi cam aceleași lucruri, pe care le-ai citit déjà în ziar. Îți încrunți sprâncenele a nemulțumire și schimbi postul de radio, mormăind; “Ăștia nu mai știu și altceva?”. Mai încerci câteva posturi, apoi abandonezi resemnat căutarea și lași gândurile să-și urmeze cursul …
Să fie doar puterea rutinei, ori poate curiozitatea înnăscută față de tot ce se întâmplă în lume? Oricare ar fi mobilul lui, fapt este că apetitul pentru vești, știri și noutăți, cu greu poate fi potolit. Mintea își are foamea ei, care nu cunoaște limite. Nu ne săturăm de noutăți. Ziare și reviste, radio, televiziune și internet, ne captează ochii și ne bombardează urechile cu fluvii de informații. Cine mai poate ține pasul cu ritmul în care recepționează volume imense de știri? Gândirea nu mai are răgazul necesar să prelucreze datele primite, să le filtreze, evalueze și categorisească. Ca urmare, puterea de discernere scade; mintea nu-și mai poate împlini în mod adecvat funcția de a selecta și reține informațiile utile. Încet dar sigur, memoria se îmbâcsește cu informații inutile, cu sistemul de protecție slăbit în fața celor nocive.
Mai toate aspectele vieții în societatea modernă atârnă de informații primite la timp și de știri cu conținut exact. Lucrurile au început a se precipita în ultimele generații și cine ar putea prevedea care va fi situația după trecerea a încă unei generații. În adevăr, curiozitatea rămâne una motivațiile majore ale spiritului uman, dar și o capcană pentru oamenii care nu știu să facă față volumului de informații ce le inundă viața în fiecare zi sub formă de știri, reclame, promisiuni și oferte de tot felul.
Odinioară știrile erau anunțate de toboșar în satul meu natal din Banat. Vestitorul străbătea ulițele satului, iar toba lui atrăgea pe oameni la poarta caselor. Gospodarii se apropiau de intersecția ulițelor, ca să audă mai bine. Acolo toboșarul mai răpăia un minut în toba lui, oferind răgaz sătenilor să se adune, apoi își ridica glasul și striga anunțul care i se dăduse la primărie. De aici încolo, informațiile erau transmise din gură în gură. Veștile erau puține și rare pe vremea aceea, iar oamenii obișnuiți să aștepte cu răbdare noutățile, chiar când acestea erau de mare importanță. O scrisoare avea nevoie de multe zile, săptămâni, chiar luni de zile pentru a-și atinge destinația, când avea de traversat oceanul.
Desigur, nostalgia vremurilor tihnite din trecut nu constituie un răspuns adecvat la explozia de informații din prezent, pe care înlesnirile tehnice le propagă aproape instantaneu. Soluția reală trebuie alambicată de fiecare individ în parte. Avem nevoie de un echilibru al filtrelor, tangibil prin discernământ, între ceea ce acceptăm și refuzăm. Sunetul și imaginea ne invadează existența din toate direcțiile. Nu numai media este responsabilă; ne simțim asaltați acasă, pe stradă, pe șosea, la locul de muncă, la prăvălie, la biserică și în clipele de relaxare. Mare parte din sunetele recepționate involuntar nu-s decât zgomot pentru urechi, iar imaginile tentație pentru ochi. Acceptarea fără discriminare a întregului meniu pe care mijloacele de informare ni le oferă, ne va provoca cel puțin indigesie, dacă nu chiar ingerarea otrăvii, servită zilnic cu linguroiul …
Presa de toate nuanțele diseminează un dublu dezechilibru în rândul populației, câtă vreme oamenii se raportează incorect la ofertele ei. Primul pericol este nesăbuința de a accepta ce este inutil, urmat îndeaproape de tragedia de a înghiți ce este alterat. Acesta din urmă mi se pare a fi aspectul cel mai nociv al influenței de care o presă fără orientare morală se bucură în societate. Vreme de mii de ani știrile vehiculate erau în mare măsură informație, comentatorul lor devenind fiecare individ în parte, sau în grupuri restrânse. De îndată ce toboșarul pleca, gospodarul își vedea mai departe de treburile lui, rumegând în sine știrile proaspete, ori poate comentându-le împreună cu vecinul. Aveau toate șansele să înțeleagă corect conținutul, semnificația și impactul informației recepționate asupra vieții lor. Aceasta este situația ideală, într-o societate liberă.
Ne-am aștepta însă ca în „lumea nouă” fluxul informației să curgă necenzurat și nealterat, fără tentă ideologică și fără tendențiozitate politică. Din păcate lucrurile nu stau de loc așa, și aceasta datorită oligarhiei care s-a instalat în rândul lucrătorilor din domeniul mass mediei. A fost nevoie de ceva timp, pentru ca oamenii să realizeze că presa este părtinitoare, că informațiile difuzate sunt cenzurate, că fiecare frază rostită sau scrisă țintește spre o anumită categorie de recipienți, că informației îi este atașat și un comentariu, care oglindește vederile reprezentanților presei. “Dacă Thomas Edison ar fi inventat becul electric cu filament în zilele noastre, Dan Rather ar relata evenimentul la CBS sub un titlu ca acesta: ‘Industria de Lumânări în Primejdie!”, chicotea Newt Gingrich.
Apoi, cum s-a remarcat de multe ori, majoritatea veștilor sunt fie rele, fie triviale (nedemne de timpul și atenția cititorului). Unul din scriitorii americani clasici aborda satiric pretenția bombastică de globalizare a presei. Odată făcute conecțiile instantanee cu partea nevăzută a pământului, spunea el, vom afla cu stupoare că o personalitate marcantă din Marea Britanie tocmai a contractat gripă! Când te întreabă, “Ce mai e nou”, interlocutorul se așteaptă de obicei la vești rele sau la bârfe. De multe ori ne pare rău de timpul pierdut răsfoind un ziar, sau o revistă, și pe bună dreptate. În lăcomia după noutate, după ce este ieșit din comun și senzațional, alergăm din răsputeri spre cele patru zări, inconștienți că am pierdut busola și orbi la reperele care se derulează înaintea ochilor noștri.
În cartea sa intitulată “Informing Ourselves to Death”, Neil Postman scrie, “Legătura între informație și acțiune a fost retezată. Informația a devenit o comoditate care poate fi cumpărată și vândută, folosită ca formă de distracție, sau purtată ca o haină, spre a arăta mai bine. Ne asaltează fără discriminare, fără a viza pe nimeni în particular, deconectată de orice folosință; suntem îndopați cu informații, nu avem nici un control asupra lor și nu știm ce să facem cu ele”. Foarte probabil că și tu, cititorule, ai rămas cu același gust amar în gură și tânjești după altceva din partea presei. Așteptăm în zadar.
Gelu 