Răspunsul lui Eutih


Dragii mei, unchiule și mătușă,

Scrisoarea voastră mi-a parvenit într-un moment cum nu se putea mai potrivit, trezindu-mi nostalgia după vremurile petrecute împreună. Niciodată, până acum, n-am realizat cu atâta acuitate cât de mult îmi lipsiți. După plecarea voastră la Roma, mai întâi de toate, mi-a fost greu să mă obișnuiesc fără verișorii mei dragi, tovarășii mei de joacă.

Apoi, cu cât creșteam mai mare, începea să-mi lipsească mai puțin joaca și mai mult înțelepciunea și experiența de viață, pe care le absorbeam asistând la discuțiile atât de interesante pe care dumneata, unchiule, le purtai cu tata în fiecare după-amiază a zilei Domnului, pe când ne odihneam împreună la umbra măslinului din curtea casei noastre. Pierdeam atunci gustul pentru joacă și deprindeam încetul cu încetul gust pentru lucruri mai trebuitoare și mai importante. Sper din toată inima că și verișorii mei s-au maturizat între timp. Când ne vom revedea, vom avea sacul plin să-l deșertăm, și ei și eu. M-am gândit chiar să începem o corespondență regulată unii cu alții.

Am păstrat obiceiul bun de a asculta la orice discuție interesantă, de a observa cu atenție tot ce se petrece în jurul meu și a trage învățăminte folositoare din toate lucrurile. De aceea, îmi vine foarte greu să-mi explic cum am putut fi învăluit de somn în seara în care fratele Pavel își lua rămas bun de la noi. Nu doar că eram obișnuit cu discuțiile lungi, dar mă captivau în așa măsură, încât aș fi putut asculta toată noaptea. Și apoi știți voi că fratele Pavel nu plictisește …

M-am luptat multă vreme în cugetul meu cu câteva întrebări, care-mi stăruiau în minte până la obsesie: “A fost oare căderea mea de pe fereastră un eveniment nefericit, care trebuie să-mi mijlocească o serioasă introspecție, eventual să-mi pun alte întrebări cu privire la starea mea duhovnicească? Sau a fost ea doar un prilej, de care bunul Dumnezeu s-a folosit, ca să aducă o necesară înviorare în biserica noastră? Ori poate ca să-l confirme pe Pavel, în ochii celor care se îndoiau încă de apostolia sa, ca slujitor prin care Duhul Sfânt lucrează minuni și semne, ca și prin ceilalți apostoli?”

Nu încape îndoială că lucrarea săvârșită prin Pavel a fost o faptă de apostol, demnă de a fi scrisă în cărți. Nădăjduiesc din toată inima că cineva se va apuca să scrie o carte a faptelor săvârșite de apostolii Domnului. Căci, într-adevăr, învierea mea din morți a adus un reviriment robust, pe care biserica noastră nu l-a mai cunoscut până acum.

Poate că-mi pun prea multe întrebări, dar situația în care mă aflu mă obligă s-o fac, ceea ce-mi evocă o istorioară pe care dascălul nostru ne-a spus-o la școală, încercând să ilustreze o chestiune de morală. Se spune că undeva, în orientul îndepărtat, a trăit în vremurile străvechi un crescător și neguțător de cai, vestit pentru bogăția și înțelepciunea sa. Într-o bună zi, s-a întâmplat ca un armăsar de rasă să scape din împrejmuirea în care era ținut, fără să mai poată fi găsit. Prietenii acelui om au venit la el acasă încercând, după priceperea lor, și cu multe cuvinte, să-l mângâie de pierderea acelui animal de preț. La urmă, după ce prietenii lui au tăcut, el a pus această întrebare retorică:

– “Cum pot eu să știu, dacă ceea ce mi s-a întâmplat este spre binele sau spre răul meu?”

Câteva zile mai târziu armăsarul se întoarse acasă, însoțit de încă vreo câțiva cai rătăciți, al căror preț nu era deloc mic. Auzind vestea cea bună, prietenii veniră din nou, de data asta să-l felicite pentru norocul lui.

– “Dar cum pot să știu, dacă asta îmi aduce bine sau rău?”, îi întrebă din nou stăpânul casei.

În după amiaza aceleiași zile, calul de preț lovi pe fiul stăpânului și-i rupse piciorul, cauzându-i multe alte răni și vânătăi. Încă o dată, în cursul unei singure zile, prietenii s-au adunat să-și exprime părerile de rău pentru accident.

– “Dar cum pot ști, dacă ni s-a întâmplat un lucru rău, sau unul bun?”, întrebă omul.

După numai o săptămână, izbuci războiul la granițele țării. Fiul acelui gospodar fu scutit de serviciul militar din pricina piciorului frânt. Încă odată prietenii se grăbiră să vină …

Vedeți dar, că și eu îmi pun întrebări asemănătoare, la care n-am găsit încă răspunsul. Planează deasupra capului meu o aureolă întunecată și apăsătoare, prin care unii frați (din fericire puțini) caută să insinueze că m-a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu pentru lucruri secrete din viața mea. Am învățat că nu e bine să le țin în seamă bănuielile. Este prea omenește să gândim în termeni de cauză și efect și va fi nevoie de timp, ca să ne debarasăm de un asemenea nărav.

Văzând că negoțul cuiva înflorește, sau că averea altcuiva sporește, tragem cu pripeală concluzia că Dumnezeu își revarsă binecuvântările peste ei. Ori, când altora le merge rău, sau li se întâmplă ceva neplăcut, ori chiar tragic, conchidem fără zăbavă că Dumnezeu i-a judecat pentru păcate ascunse. Oridecâte ori aud vorbindu-se în felul acesta, mă gândesc la Iov, despre care Dumnezeu a mărturisit că era un om neprihănit, cum n-a fost altul pe pământ pe vremea aceea, măcar că i s-au întâmplat cele mai dureroase lucruri.

Este adevărat că există păcate ascunse chiar și în viețile unor credincioși, dar Dumnezeu își rezervă dreptul să hotărască pe care să le dea la iveală și când, pe care să le judece pe loc (cum li s-a întâmplat lui Anania și Safira la Ierusalim) și cui să-i acorde răgaz, ca să și le recunoască spre pocăință.

Mi-am scrutat cugetul cu toată onestitatea, în căutarea vreunui păcat nedetectat până acum și trebuie să vă spun că n-am găsit nimic de condamnat. Declar aceasta cu umilință și temere de Dumnezeu, nu insinuând că n-ar fi păcat în viața mea, ci că mă păzesc cu toată grija și să mărturisesc fără întârziere lui Dumnezeu toate scăpările mele, după cum tata n-a încetat a mă învăța să fac, încă de la convertirea lui.

Poate că, detașați de problema mea, puteți vedea mai departe și mai adânc decât mine! De aceea mi-am deschis sufletul înaintea voastră, știind că mă iubiți, mă înțelegeți și doriți să mă ajutați. Nu ezitați să-mi scrieți cu toată sinceritatea și deschiderea, oricare ar fi concluzia la care veți ajunge. Vreau să vă asigur că apreciez sfaturile voastre, pe care le-am găsit întotdeauna pline de înțelepciune și folos.

În așteptarea unui răspuns de la voi, vă îmbrățișează Eutih, nepotul vostru iubitor…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s