Biruit de Somn


Fapte 20:7-12

Până acum, Troa, important port la mare, așezat strategic între Grecia, Macedonia și Asia Mică, fusese mai mult o conecție convenabilă pe rutele călătoriilor misionare ale apostolului. Plecând, de astă dată, lăsa în urmă o biserică constituită, o comunitate a fraților de credință, pentru care inima lui Pavel avea să plângă și să sufere, ca de altfel pentru toate bisericile presărate în urma călătoriilor sale.

Măcar că în odaia de la catul al treilea ardeau multe sfeșnice, iar răcoarea brizei sufla dinspre mare, nici lumina din încăpere și nici cuvintele avântate ale dascălului spiritual n-au putut împiedica pe tânărul Eutih, așezat pe fereastră, să adoarmă deabinelea și să cadă în stradă, fiind ridicat mort. Știm cu toții ce a urmat. Asemenea nouă acum, mulți din vremea aceea au aflat despre întâmplarea tragică cu sfârșit fericit, al cărei erou fusese Eutih. Astfel, știrea ajunse și la grecii care trăiau în Roma, de la care, după scurtă vreme, sosi următoarea scrisoare:

Lui Eutih, în Troa, multă sănătate!

Prin venirea lui Adrianus din Ahaia am aflat despre cele întâmplate cu prilejul vizitei fratelui Pavel și cum ai devenit centrul atenției în noaptea dinaintea plecării sale din Troa. Nu putem decât să mulțumim Domnului, că te-a readus la viață în urma nefericitei căderi de pe fereastra casei, pe care o cunoștem prea bine. Am fi rămas de-a pururi nemângâiați de pierderea ta, chiar dacă s-ar fi petrecut cu prilejul unei adunări sfinte. Nădăjduim din toată inima că ațipeala aceea, care te-a învăluit odată cu lințoliul nopții, nu are nici o semnificație spirituală, ci a fost doar tributul plătit de trupul tău ostenit, pe care știm că nu-l cruți, trudind din greu, nu numai în vederea acoperirii trebuințelor tale, ci și pentru a face bine fraților care cunosc nevoia în viața lor.

Slavă Celui veșnic, că avem cui scrie această epistolă! De asemenea, frații din biserica noastră s-au bucurat mult de sfârșitul fericit al întâmplării și au dat slavă lui Dumnezeu.

Să nu trăiești cu impresia, că am vrea să te mustrăm în vreun fel pentru cele petrecute, dar ni se pare că unele concluzii ar putea fi utile pentru noi toți, dacă am fi dispuși să le acordăm cuvenita atenție. Iată, pe scurt, ce am vrea să știi:

Caută să ai un loc al tău în biserică. Observă că subliniem prepoziția “în”. Deși faptul de a fi stat pe fereastră ți-a adus celebritatea, și poate crezi că-ți oferă un loc ideal de observație asupra a două lumi tangente, el nu-ți va asigura, în final, apartenența decât, poate, la lumea de afară, așa cum, pentru câteva minute, ți s-a întâmplat căzând. Mai observă, te rugăm, și faptul că această cădere nu a avut loc în biserică, ci în afara ei. Acesta este cazul cu orice cădere, de fapt. Cine nu veghează, se află în primejdia de a cădea din biserică. Din aceea, este foarte important să eviți pe viitor orice loc îndoielnic, controversat, sau nesigur, și să te plasezi ferm în interiorul, în siguranța și la adăpostul bisericii.

Ai putea fi tentat să te consideri un străjer al bisericii, sau un observator al lumii din afară. Nu uita, însă, că adevărul nu se află la îndemâna observatorului curios sau ocazional, ci mai degrabă se lasă găsit de căutătorul serios, care știe unde să-l găsească. Cât îl privește pe străjer, el stă pe zidul cetății, nu pe fereastra bisericii. Dacă dorești să observi și să cunoști lumea în care trăiești, ai destulă vreme s-o faci, doar te miști în mijlocul ei în fiecare zi. A păstra un asemenea scop și în biserică trădează un interes nesănătos pentru lumea din afară.

Păstrându-ți locul pe fereastră, dai un rău exemplu și celor din afară și celor dinăuntru. Primii ar putea să creadă că în biserică se intră pe fereastră, iar ceilalți că, de fapt, pe fereastră se iese din biserică (ceea ce era cât pe-aci să ți se întâmple). Dovadă că nu așa stau lucrurile este faptul că apostolul a trebuit să coboare la tine și să te readucă în biserică; fără îndoială pe ușă, nu pe fereastră.

Apoi, trebuie să-ți amintim că acolo sus, cocoțat pe fereastră, ești prea aproape de “streașina” bisericii. Cred că nu mai este nevoie a insista asupra semnificației acelui loc și nici asupra primejdiilor, care te pasc în apropierea lui.

Apoi, cum ar putea să te numească frații? “Ferestrar”? Încă n-am auzit de o asemenea slujbă, deși unele biserici au început să numească „ușieri. Cu timpul, suntem ferm convinși de aceasta, ferestrele vor deveni tot mai puțin disponibile pentru încălecat. Am văzut deja biserici cu obloane de lemn la ferestre, bine închise și izolate de exterior, nici lumina soarelui să nu poată pătrunde înăuntru, unde, în schimb, frații aprind feștile fumegoase, care dau puțină lumină și mult fum. Alte biserici își pun zăbrele la ferești. Acolo nu ți-ai putea găsi un loc la “cucurigu” și, oricum, mă întreb cum te-ai simți după gratii în propria ta biserică?!

Apoi, crescând în înălțime, stil, frumusețe și valoare arhitectonică, este de prevăzut că bisericile vor începe să-și împodobească ferestrele cu vitralii multicolore, care filtrează lumina din afară, reținând doar culorile preferate de comunitate. În același timp, ele oferă lumii o imagine proprie, creată cu grijă în laboratoarele subterane ale clerului local; chipuri de sfinți și oameni proeminenți, ctitori și patroni de clădiri, scene artificiale, care pot arăta frumos, dar fără corespondent în viața reală a bisericii.

Suntem încredințați că, până la urmă, ferestrele vor dispare cu totul din multe biserici, care vor prefera lumina artificială (ne referim desigur la lumina spirituală) și aer condiționat, chiar dacă temperatura spirituală va coborî la nivelul ultimei glaciațiuni.

În cele din urmă, vrem să-ți spunem că, stând pe fereastră, nu poți face nimic care să conteze. Dacă vrei să faci ceva pentru frații tăi, coboară la nivelul lor, cot la cot cu ei (sau, dacă vrei, inimă lângă inimă). De aproape îi vei cunoaște și-i vei putea ajuta.

Știm, căderea ta a fost un simplu accident; chiar faptul că Dumnezeul îndurărilor ți-a dăruit viața, o dovedește din belșug. I se poate întâmpla oricui, să adoarmă răpus de oboseala zilei. Ceea ce se impune de la sine, ca o conluzie, este să nu cădeam victime unui asemenea obicei. Să nu ne obișnuim atât de mult cu lucrurile spirituale, încât să devină un somnifer pentru noi. Auzind în mod repetat cuvintele Domnului, putem deveni imuni la înțelesul și importanța lor, de îndată ce pierdem interesul pentru adevărul lor și încetăm a le aplica în trăirea zilnică. Căci, așa cum ne-a scris apostolul Pavel nouă, celor din Roma: “… fiecare din noi are să dea socoteală despre sine însuși lui Dumnezeu”.

Cam atâta am avut să-ți spunem.

Te salută cu multă afecțiune, unchiul tău Aristobul și mătușa ta Eunice, cu familia lor.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s