Apropiindu-ne de Sfintele Scripturi cu credință și reverența cuvenită, noi nu consultăm doar o altă carte de istorie. De pe paginile ei coboară oameni vii, care ne vorbesc în cuvinte simple, dar convingătoare. Biblia nu-i o carte ca oricare alta. Autorul ei este viu, încarcă cu putere fiecare cuvânt al cărții, convinge inimi, mustră cugete vinovate, și poate face sfinți din păcătoșii care se întorc la El. Unii din cărturarii cârcotași ai evreilor de odinioară, care nu credeau în învierea morților, l-au interpelat pe Isus cu o pildă născocită, încercând să tragă spuza justificării pe turta necredinței lor. Răspunsul Domnului i-a lăsat fără replică, “Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morți, ci al celor vii, căci pentru El toți sunt vii” (Luca 20:38). Oridecâte ori ne adâncim privirile în cuvintele Bibliei, un Dumnezeu viu ne pune la dispoziție experiențele unor oameni vii.
Un atribut foarte interesant al Cărții Sfinte este faptul că personajele ei ne vorbesc, de fapt, despre noi înșine. Citim istoria lor, dar Autorul cărții aplică la noi concluziile și învățăturile extrase din experiențele ascultării sau neascultării lor. Referindu-se la ei, apostolul Pavel ne asigură că “Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde și au fost scrise pentru învățătura noastră …” (1 Corinteni 10:11; Romani 15:4).
Istoria biblică este laboratorul lui Dumnezeu. Nu că El ar avea nevoie de încercări și experimente în modelarea materialului uman. Ci, spre folosul nostru a biruit credința unora (Evrei 11:8-35), în timp ce “alții” (Evrei 11:36-38) “au suferit batjocuri, bătăi, lanțuri și închisoare; au fost uciși cu pietre, tăiați în două cu fierăstrăul, chinuiți; au murit uciși de sabie … – ei, de care lumea nu era vrednică …”. Mulți creștini suferă încă, în zilele noastre, lucruri de felul acesta în multe părți ale lumii. Ei găsesc încurajare în pasajele biblice care descriu martirajul înaintașilor în credință și află mângâiere în părtășia cu ei prin Duhul.
Apostolul detaliază principiul conform căruia abilitatea de a mângâia pe alții presupune a fi trecut tu însuți prin necazuri asemănătoare, chiar dacă nu identice (2 Corinteni 1:3-7). Înșirând o serie de teste îndurate de înaintașii noștri în credință, pasajul din Evrei 11:36-40 ne include și pe noi în destinul final al celor credincioși, “pentrucă Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi…” (40). Găsim, așadar, în istoria sfântă, atât exemple de biruitori, care “prin credință … au căpătat făgăduințe” (11:33), cât și de martiri, care “n-au primit ce le fusese făgăduit” (11:39), pentru ca, prin orice fel de experiențe am trece, să nu ne simțim singuri, ori abandonați. Iar desăvârșirea finală va fi dăruită tuturor în același timp (11:40).
Dumnezeu nu-I prea ocupat cu alte lucruri, ca să nu găsească timp și pentru creaturile Sale. Scopul ultim al meditațiilor rămâne a ne oglindi pe noi înșine în cuvintele Scripturii, spre a afla starea sănătății noastre spirituale. În timp ce medităm și ne rugăm, Duhul Domnului va pune diagnosticul și va prescrie un tratament specific. Astfel, fiecare pasaj citit devine o scrisoare destinată nouă înșine, asemeni scrisorilor adresate de Christos celor șapte biserici din Apocalipsa. Vom afla din ele ce avem bun, ce ne lipsește, și ce se așteaptă să îndreptăm în viețile noastre.
Gelu 