Rusalii 2

Rusalii False

Detractorii din afara Bisericii nu vor lipsi niciodată. Vor fi și astăzi sceptici care vor pretinde că suntem “plini de mustul” unor influențe străine, atribuind altor cauze fenomenul carismatic în care ei nu cred. Argumentele cele mai tari împotriva lor vor fi un caracter dincolo de orice reproș, o doctrină strict biblică și eficiența unui seceriș evanghelistic bogat. Restul lucrării de convingere (sau de condamnare) va fi făcut de însuși Duhul, care știe să-și apere interesele (Matei 10:20).

Și totuși, unele primejdii își vor iți capetele chiar din interiorul unor biserici și vor fi mai greu de contracarat. Unul din semnele discernământului spiritual și prima condiție a combaterii erorilor ivite în Biserică este o detectare timpurie a lor și luarea de măsuri adecvate, fără zăbavă.

Se spune că Lorenzo, cunoscutul nobil florentin, a organizat un spectacol special cu ocazia Rusaliilor. Într-o mare odaie au fost aranjate statuile celor unsprezece apostoli, urmând ca, la semnalul lui, prin inventivitate inginerească, să cadă foc peste ei. Flacăra a căzut, conform planului, numai că statuile apostolilor au luat foc, apoi s-au aprins și perdelele grele de la ferestre și curând toată odaia a fost în flăcări. Cei prezenți au fost nevoiți să recurgă la binecunoscuta fugă “sănătoasă”, ca să-și scape viața.

Lucruri asemăntoare se întâmplă când oamenii regizează lucrarea Duhului, încercând s-o stârnească și s-o manipuleze după voie, prin foc pus de ei înșiși, ignorând faptul că Dumnezeu nu tolerează foc străin în lucrarea Sa. Mai devreme sau mai târziu, astfel de oameni se vor arde la degete, iar alții vor fi chiar mistuiți de focul scăpat de sub control, foc aprins cu combustibilul alambicat după formulă proprie. Nu noi putem dispune de Duhul Sfânt, ci numai Duhul dispune de noi, dacă ne punem fără pretenții la dispoziția Sa. Dar cine este omul dispus a ceda controlul ființei lui, chiar și Duhului lui Dumnezeu?

Plini de Duhul

Despre Isus ni se spune că: “plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan,și a fost dus de Duhul în pustie, unde a fost ispitit de diavolul timp de patruzeci de zile” (Luca 4:1 2). Domnul însuși a avut nevoie să fie plin de Duhul Sfânt, lucru care a însemnat să Se lase condus de El pe un drum trasat dinainte în planul lui Dumnezeu, din care nu lipseau ispitele, drum care cerea a-Și subordona în totul voința Lui voinței Tatălui.

În contrast cu viața Sa, istoria poporului ales este o istorie a lipsei de subordonare, punctată cu acte de împotrivire fățișă: “Voi totdeauna vă împotriviți Duhului Sfânt. Cum au făcut părinții voștri, așa faceți și voi” (Fapte 7: 51).

Suntem plini de Duhul nu numai când vorbim în limbi, prorocim sau predicăm, ci și când însetăm după călăuzirea, mângâierea, sfatul și ajutorul Lui, când ne rugăm stăruitor și continuu, când rămânem credincioși în vremuri de tăcere, chiar dacă nimic nu pare să se întâmple, când așteptăm în răbdare împlinirea făgăduințelor lui Dumnezeu, când suferim pe nedrept, fără să înțelegem întotdeauna de ce, când facem milostenie în spirit de bunătate, când vedem bârna din ochiul nostru, când plângem și ne doare de păcatul săvârșit, când privim pe ceilalți mai presus de noi înșine și-i slujim fără condiții, când alegem de bună voie să cedăm voii lui Dumnezeu, lăsându-ne controlați și conduși de Duhul Său cel Sfânt, când inima este plină de bucurie și pace iar trupul ținut în stăpânire.

Plinătatea Duhului este echivalentul prezenței permanente a lui Christos alături de mine. Întrebarea este: trăiesc o viață care-L onorează și atrage Duhul spre mine, sau Îl îndepărtează și-L respinge?

Advertisement