Jertfă, Daruri și Roade


De la Paște la Rusalii și până la noi

Ne străduim să celebrăm cu tot mai multă recunoștință, însuflețire și bucurie evenimentele mari ale credinței noastre, având și anul acesta ocazia să facem un pas înainte spre înțelegerea faptului că sărbătorile creștine trebuiesc și trăite, nu doar celebrate. Prin ele comemorăm și cinstim lucrările harului lui Dumnezeu, împlinite spre mântuirea și prefacerea noastră în oameni noi. Să nu uităm, însă, că El așteaptă să ne facem partea noastră. A sărbători împreună, în bisericile noastre, coborârea Duhului Sfânt la Rusalii, înseamnă puțin lucru, dacă eșuăm în a traduce în practică esența sărbătorii, la nivel individual, în fiecare din cele 24 de ore ale zilei.

Nădejdea învierii e scrisă cu litere de neșters în inimile oamenilor, dar numai credința de neclintit în învierea lui Christos are putere s-o prefacă în certitudine și să ne garanteze un destin indisolubil legat de El. Prin credință viața noastră devine o avantpremieră a veșniciei, iar moartea un vrăjmaș înfrânt. Numai prin credința în Christos am fost izbăviți de frica morții, care-i ține pe cei mai mulți oameni “supuși robiei toată viața lor” (Evrei 2:15), privându-i de orice șansă a eliberării.

Rusaliile, la rândul lor, ne conving, an după an, de nevoia de a fi umpluți, călăuziți și folosiți de Duhul lui Dumnezeu, printr-o supunere umilă, o disponibilitare fără rezerve și o voință aliniată cu voia Tatălui. Am fost învățați să ne rug]m: “facă-Se voia Ta”, dar rugăciunea implică și acțiune pe baza credinței, nu doar așteptarea pasivă a unui răspuns venit de Sus. Tatăl ne-a încredințat voia Sa (Iacov 4:17), iar Duhul este gata să împlinească pentru noi, și prin noi, tot ce nu putem face prin puterile noastre pur umane, inadecvate scopurilor divine.

Suntem chemați să instaurăm voia lui Dumnezeu la rang de lege nedisputată în limitele jurisdicției noastre spirituale, iar repetarea anuală a sărbătorilor este menită să păstreze trează amintirea acestei datorii, ca să putem crește “în toate privințele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Christos” (Efeseni 4:15). Voia lui Dumnezeu este prefacerea noastră, prin înnoirea minții, în oameni care să poată moșteni lucrurile pregătite de El în Cer.

De la Paște la Rusalii

Sărbătoarea Cincizecimii urmează în mod firesc în urma Paștelor, după cum a fost prefigurat în tipologia Vechiului Testament și împlinit prin lucrarea lui Christos. Sfântul Augustin descria astfel relația dintre cele două Testamente: “The New is in the Old concealed; the Old is by the New revealed”.

Mielul fără cusur jertfit la Paște reprezenta pe Christos, iar snopul proaspăt secerat, adus “ca pârgă a secerișului”, legănat de preot într-o parte și într-alta, închipuia pe poporul ales și închinat Domnului. Grâul din snopul de la Paște îl găsim măcinat la Rusalii, iar făina rezultatî o aflăm frământată și coaptă în două pâini, aduse preotului “din locuințele voastre”, ca să fie legănate într-o parte și într-alta. Cele două pâini reprezentau pe Israel și Neamurile, două entități încă distincte sub dispensația vechi-testamentală, pe care Dumnezeu urma să le unească împreună într-o singură Biserică, prin taina coborârii Duhului Sfânt (peste Iudei la Rusalii și peste neamuri în casa lui Corneliu). Faptul că la Cincizecime pâinile trebuiau “coapte cu aluat” (singura prescripție a Legii care îngăduia aluatul), vorbește despre lucrarea formativă, în curs de desfășurare, de sfințire a Miresei, pe care Duhul o lucrează în prezent în Biserică, spre a o putea înfățișa înaintea lui Christos “slăvită, fără pată, fără sbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană” (Efes 5:27).

Din nou împreună

Vrăjmășia între neprihănire și păcat, iscată în Eden, a rezultat în condamnarea păcătosului și n-a putut fi eradicată decât prin moartea substitutivă a Mielului lui Dumnezeu: “Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El”. Tot astfel, reabilitarea omului a venit prin Christos, care: “a fost înviat din pricină că am fost socotiți neprihăniți” (Romani 4:25).

Stăruind în neascultare, după izgonirea din Eden, oamenii au ridicat flamura nefastă a răzvrătirii pe meterezele turnului Babel, în sfidare deschisă a Stăpânului Creator. Nevoit să intervină, Dumnezeu le-a impus bariere lingvistice (și mai apoi etnice), silindu-i să se împrăștie, dizolvând în felul acesta unitatea lor vinovată, angajată în slujba răului. Oamenii au ajuns astfel înstrăinați nu numai de Creator, ci și de semenii lor, incapabili să-și mai “înțeleagă vorba unii altora” (Genesa 11:7).

Despărțirea de Dumnezeu prin căderea în păcat a fost anulată la Paște, iar înstrăinarea de semeni a fost înlăturată la Rusalii. De consecințele morții am fost scăpați prin moartea Fiului lui Dumnezeu, iar barierele dintre noi au putut fi depășite numai prin legătura de unitate a Duhului, realizată la Rusalii: “îi auzim vorbind fiecăruia din noi în limba noastră” (Fapte 2:8; vezi și Efeseni 2:11-18), ca să putem constitui din nou un singur popor în Christos. Avem nevoie de Rusalii ca de numitorul comun al tuturor credincioșilor care compun Biserica, în spațiu și timp.

(va urma)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s