La prima vedere, îndemnul din titlu sună ca un paradox și poate părea nelalocul lui. Cum adică, și cu privire la victorii să fim circumspecți? Să ne temem și de biruințele noastre? Ce altceva râvnim mai mult decât victorii, ce se așteaptă de la noi și ce ne poate garanta răsplătirea finală, dacă nu biruința? Făgăduințele pentru cele șapte biserici din Apocalipsa sunt condiționate de victoria în confruntarea cu lumea, cu noi înșine și cu amăgirile vrăjmașului. Cununa răsplătirii se va fi odihni doar pe capul ”celui ce va birui”.
Și totuși, a nu scăpa din vedere faptul că suntem ființe alunecate de la înălțimea intenției inițiale a Creatorului, trăind într-o lume spoliată prin păcat, va avea darul a ne deschide ochii minții înspre o puzderie de primejdii, care-și ițesc capetele de unde nu te aștepți. Și, cum victoria, succesul în toate întreprinderile noastre, este trofeul pe care-l vânăm de dimineța până seara târziu, ne putem aștepta ca și țelul acesta să fie alterat și abătut de la normă. Poate că, jinduind prea mult după succesele vizate, am ajuns să ignorăm justețea căilor prin care le urmărim, călcând în picioare drepturile semenului și disprețuind interesele aproapelui. În goana nebunească după victorii ne vătămăm chiar propriul suflet.
Recitind istoria lui Samson, aflăm că prima lui victorie a fost obținută în luptă cu leul. Pe când se „pogora” spre Timna, ”iată că i-a ieșit înainte un leu tânăr mugind”. Ca de fiecare dată, cum avea să se întâmple, când se afla în primejdie, ”Duhul Domnului a venit peste Samson și, fără să aibă ceva în mână, Samson a sfâșiat pe leu cum se sfâșie un ied”. Fără îndoială, o mare biruință pentru tânărul erou, care aduce aminte de victoriile tânărului păstor David, în confruntarea cu leul și ursul (1 Samuel 17:34-37). Biruințe promițătoare spre marile victorii ce aveau să urmeze.
Cu ocazia următoarei vizite la Timna, Samson se abate din drum, ca să vadă hoitul leului, ”Și iată că în trupul leului era un roi de albine și miere”. Verbele cheie în descrierea acestei călătorii sunt s-a abătut și să vadă. Biruitorul de ieri se abate din drumul de azi, ca să contemple victoria trecută, a cărei dulce amintire îi zumzăie în minte. Dar, să nu alunecăm în niciuna din extreme. Deși nu-i de folos a fi dată uitării, victoria trebuie păstrată totuși la proporții realiste. Dacă știm cui datorăm biruința, vom ști cui să dăm și creditul pentru ea, lucru care nu pare a se fi întâmplat în cazul lui Samson.
După cum aflăm din istoria ulterioară a vieții sale, apelarea repetată la biruințele din trecut are toate șansele să deplaseze treptat meritul victoriei de la adevăratul Erou la sine însuși. Autorul biruinței asupra leului fusese Duhul Domnului, dar mă îndoiesc că intenția lui Samson a fost să aducă omagiu Domnului vizitând ”trofeul” primei sale biruințe. Genul acesta de trofeu nu este destinat a fi expus în vitrină și admirat. Când re-vizităm în spirit egoist victoriile anterioare, avem toate șansele să vedem mai mult decât este de văzut (sau mai puțin, dacă uităm Sursa lor) în realizăril
e trecute.
O ciudată și nenaturală priveliște. Samson vedea adunate împreună hoitul leului și mierea de albine. Mierea reprezintă dulceața victoriei, care-ți poate deschide ochii spre noi avantaje, beneficii și câștiguri. Ochii se ”limpezesc” și începi să vezi biruința trecută într-o lumină cu totul nouă. Este nostalgia după acele „good old days”, pe care le adimiri cu capul plecat pe laurii victoriei. Hoitul este reversul mierii, cu miasma otrăvită, menită să atenționeze împotriva puterii de contaminare a succesului. Succesul nu este un hoit de împăiat și atârnat la vedere pe pereții muzeului personal.
Gelu 