(2) Partea Cealaltă


O scumpă armonie dirija mișcarea Bisericii la început. Pe când gura lui Petru rostea sentința, flăcăii ”s-au sculat … și l-au îngropat” pe Anania. După trei ceasuri, pe când apostolul rostea a doua sentință, picioarele flăcăilor erau din nou gata, chiar la ușă, ca să împlinească aceeași slujbă – să curățească biserica de hoituri. Picioarele tinerilor, ce frumoase pot fi ele pe munți, când aleargă să ducă vești bune, dar cât de temute pot fi pentru mincinoși, prefăcuți și egoiști. Picioarele lor sunt încălțate cu râvna Evangheliei Păcii. Ele simbolizează spiritul de sacrificiu și dorința de schimbare în bine. Tinerii văd totul în alb și negru, fără nuanțe cenușii, ei acționează decis și rapid, fără faze intermediare. Picioarele bătrânilor ezită, iar vederea lor s-a obișnuit cu tehnica subtilă a clar-obscurului, devenind maeștri ai umbrelor. Ce au câștigat în precizie, au pierdut în vigoare.

Minciuna însă trebuie retezată fără zăbavă și îngropată imediat, fără ceremonie și bocet. Flăcăii sunt expeditivi și au picioare sprintene. Ei trebuie să fie picioarele unei biserici care se vrea mobilă, activă și viguroasă. Un trup sănătos are nevoie de picioare bune. Există astfel de picioare în biserica ta? Prididesc ele să … își facă datoria?

Prezentarea afirmativă a Evangheliei e însoțită de negativul condamnării faptelor reprobabile. Biblia nu înfrumusețează niciodată lucrurile, ci le zugrăvește cu realism și obiectivitate și pe cele bune și pe cele rele, iar ca rezultat – s-a realizat lucrul scontat, toți au fost cuprinși de o mare frică, au priceput că în Biserică este prezent Dumnezeu și că nu se poate glumi cu El.

Cum dai oglindește măsura în care te dai pe tine lui Dumnezeu. Lui nu-o poți da restul, ce rămâne, partea cealaltă, de care ai hotărât că te poți dispensa, fără care ai calculat că te poți descurca. Darul lui Anania a fost făcut din influență, pentru că majoritatea o făcea, nu din îndemnul curat al inimii.

Dumnezeu n-a coborât standardele, dar ni le-a încredințat nouă spre păstrare. Nu în seif, ci în funcțiune. Noi am coborât ștacheta aproape de punctul descalificării. Nu mai reușim să trecem probele impuse, ca să nu mai vorbim de cele liber-alese. Standardele spirituale actuale se apropie primejdios de nivelul sancționat de lume. Ca să putem trăi confortabil în societate, ne conformăm normelor ei.

Când un singur individ face notă discordantă în biserică, e ușor de identificat și izolat. Când toți sunt compromiși într-un fel sau altul, tindem să fim îngăduitori. Trecem cu vederea, în mod complice, păcate asemănătoare cu păcatele noastre ascunse, dar ne arătăm aspri și neînduplecați cu păcatul altuia, tocmai scos la iveală. Când toată orchestra cântă fals, în loc să-i zicem pe nume (cacofonie), o numim în mod înțelegător, muzică concretă.

Am folosit expresia ”inimă împărțită” în articolul precedent, dar trebuie să recunosc faptul că ea nu-i întrutotul corectă și am folosit-o astfel doar din motive de argumentare a unei idei. Ar fi poate mai bine spus că o inimă este întotdeauna întreagă și plină; singura necunoscută fiind – ce o umple. Versetul 3 ne spune că inima lui Anania fusese umplută de către Satan, ca să mintă prin el. Satan fiind nu doar ”tatăl minciunii”, ci ”de la început a fost ucigaș”, astfel că nu trebuie să ne mire că intenția lui finală a fost să cauzeze moartea celor doi soți. Reușind să umple inimi cu lucruri condamnate de legea lui Dumnezeu, Satan își atinge scopul ascuns, acela de a-și face din oameni parteneri în pierzare. Inima este câmpul de bătălie în care suntem chemați să biruim și, pentru a birui, avem nevoie să ne aliem cu Cel nebiruit.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s