Un Sezon al Mulțumirii

Datorăm lui Dumnezeu tot ce avem și tot ce suntem, dar oare cât Îi dăruim din ceea ce suntem și avem? Diferența între ce-I datorăm și ce-I oferim reprezintă gradul nostru de recunoștință.

Sărbătoarea Mulțumirii bate la ușă. Ne vom aduna în case confortabile și ne vom ghiftui cu bucate tradiționale, românești și străine, amestecate în proporții diferite, după gustul bucătăriei locale. La căderea serii ne vom duce la biserică, puțini obosiți, dar încă suficient de bine dispuși, ca să ne urăm de bine unii altora, să cântăm imnuri potrivite ocaziei și să ascultăm o predică.

Peste câteva săptămâni vom serba Crăciunul. Dar, între timp, chiar a doua zi după Thanksgiving, începe sezonul forte de cumpărături, marea alergătură după chilipirul ideal. Liste de obiecte, mai mult sau mai puțin ”trebuitoare”, au fost pregătite din timp, împreună cu fondurile bănești necesare.

Numărând din curiozitate zilele calendaristice rămase din an (între Thanksgiving și Anul Nou), am aflat că suma lor reprezintă aproximativ a zecea parte din numărul total al zilelor din an. Acest interval poate reprezenta un fel de zeciuială din timpul nostru, pe care s-o închinăm Domnului la sfârșit de an. O zeciuială, nu din bunurile pământești, ci chiar din zilele, pe care El ni le dăruiește cu larghețe și pe care noi le cheltuim, nu totdeauna cu chibzuință. Un ”post” al disciplinei spirituale, învățând și practicând datoria mulțumirii față de un Dumnezeu care-Și revarsă peste noi bunătatea an după an, nevoit de cele mai multe ori s-o facă fără a primi în schimb ce I se cuvine.

Desigur că sărbătoarea Mulțumirii n-a fost stabilită pe baze statistice, dar nu putem trece cu vederea această ”coincidență” și nu putem rămâne nepăsători față de potențialul ei folos spiritual. Mai mult, ne amintim că, din zece leproși vindecați de Isus, doar unul s-a întors la El cu mulțumiri.

Am impresia că, totuși, ne vine mai ușor să rostim un ”mulțumesc” decât un ”te rog”, deși rostirea în sine n-ar trebui să ridice dificultăți. Dacă există totuși o greutate, ea vine de altundeva. ”Mulțumesc” a căpătat o notă de formalitate, sună ca o formulă de politețe socială. Nu știi totdeauna dacă ”mulțumesc” este sincer și poate că, de multe ori, nici nu te aștepți să fie. Dar, ca formulă de politețe, te aștepți să fie folosit în conversație și te simți ofensat când lipsește. ”Te rog” este mai personal, exprimând o nevoie, un apel de ajutor și admiterea unei neputințe.

Recunoștința veritabilă va găsi cu ușurință o cale de a se exprima. A mulțumi înseamnă mai întâi a recunoaște un serviciu care ți s-a făcut, a considera lucrurile primite ca daruri, care nu te-au costat nimic, a recunoaște meritul persoanei care te-a ajutat. Sună ca o probă de umilință. Căci numai egoismul și mândria stau ca piedici în calea recunoștinței. A exprima, prin mulțumiri, recunoștința din inimă, înseamnă a întoarce ca zeciuială o parte din binefacere.

În al doilea rând, a ”mulțumi” înseamnă a-ți da toate silințele să satisfaci dorințele, așteptările sau pretențiile cuiva, justificate sau nu. Apoi, în al treilea rând, înseamnă ”a fi mulțumit” (satisfăcut) tu însuți cu starea personală. O inimă mulțumită te face să ai destul din toate lucrurile, chiar dacă puține (Proverbe 15:15).

Se spune că un nobil englez s-a întâmplat să audă pe o slujitoare de la bucătărie exclamând în fața ajutoarelor ei,

– ”Oh, dacă aș avea 5 lire sterline, aș fi pe deplin mulțumită”.

Stăpânul ei se gândi că merită să vadă cum arată un om cu adevărat mulțumit. Astfel, dădu de înțeles femeii că i-a auzit dorința și-i dărui cele 5 lire dorite. Femeia îi mulțumi cu efuziune. Stăpânul părăsi bucătăria, dar se opri, nevăzut, în spatele ușii. De îndată ce crezu că stăpânul s-a îndepărtat, femeia se văicări,

– ”Proasta de mine, de ce n-oi fi zis 10 lire?”

Sfera lucrurilor pentru care ar trebui să fim recunoscători poate fi lărgită considerabil, adăugând lucrurile rele care, prin protecția divină, nu ni s-au întâmplat.

Actul de a aduce mulțumiri are efect terapeutic asupra sufletului, lucru care face deplorabilă soarta ateilor declarați, care pur și simplu n-au ”cui” să mulțumească pentru toate lucrurile bune, de care se bucură în viață.

Advertisement