Mandatele lui Dumnezeu și Agenda Omului

Mandatele Creatorului, explicite sau implicite în relatarea Genesei, au fost curând abandonate de om, cu efecte dezastruoase în relația sa cu Dumnezeu, cu semenii și cu creația.

Exercitarea libertății de alegere (2:16-17) i-a fost acordată în absența răului. Paradoxal, evadarea omului din sfera protectoare a binelui, rânduită de Creator, a rezultat în pierderea libertății râvnite. Limitarea recomandată de Dumnezeu se impunea din pricina existenței răului și a influenței sale potențiale în univers. Prin căderea lui Adam, libertatea garantată de Creator a fost înlocuită cu robia tiranică a păcatului.

Mandatul autorității delegate asupra creației (1:26, 28), pierdut prin abdicarea de la poziția inițială, a degenerat în abuzul mediului înconjurător. Din econom al creației, omul a devenit exploatator al ei.

Mandatul muncii (2:5, 15). Suficiența, asigurată de Creator în abundență și varietate, țintea dincolo de satisfacerea strictă a nevoilor imediate ale omului. Mandat corupt prin agenda omului căzut. Efortul muncii sale viza de-acum (în lăcomie) acumularea de bunuri, valori, câștig, îmbogățire, poziție între semeni.

Mandatul populării pământului (1:28) corupt prin dorința de dominarea a semenilor.

Mandatul căsătoriei monogame (2:24) abandonat, alternativele fiind considerate astăzi ca ”drepturi”.

Ar fi inutil și absurd să pretindem că noi înșine, în mod deschis ori voalat, nu cădem sub incidența vinovăției generată încă din start, perpetuată și sporită de-a lungul istoriei. Dacă nu în faptă, poate în gând, intenție, ori în frustrarea de a ne lipsi mijloacele de exercitare a mandatelor (inițiale) corupte prin păcat. Influența răului se sustrage detecției (de multe ori) prin subtilitatea lui, familiaritatea cu el și insistența lui.