Urmăream, deunăzi, programul de la Catedrala de Cristal din Garden Grove, California. O fac rar, mai ales din curiozitate. Cine este familiar cu ce se petrece acolo, își poate ușor închipui motivele curiozității mele.
De data asta, corul cânta Amazing Grace. Mă pregăteam să absorb frumusețea melodiei și adevărul mesajului când, la al doilea vers, tot avântul mi-a fost tăiat, scurt, de o tristă intervenție în text a persoanei responsabile cu prelucrarea cântării spre consumul local al catedralei (de cristal numai pe dinafară).
”Amazing Grace, how sweet the sound,
That saved a wretch like me”.
Așa sună textul în original. În varianta ”cristalină” a lui Robert Shuller, însă, ”wretch” a fost înlocuit cu ”soul”. Wretch sună prea aspru pentru urechile catifelate ale audienței, căreia i se adresează pesonalul Catedralei de Cristal, fie prin mesaj, fie prin muzică.
În filosofia lui Shuller, Evanghelia trebuie îndulcită, spre a fi mai palatabilă, mai ușor de înghițit și de digerat de ”souls”. Numai că ”soul” este un termen cu totul neutru, care nu descrie situația sufletului, pe care Evanghelia îl cheamă la mântuire. Cuvântul ”soul” eșuează în a pune degetul pe rană, în a defini nevoia de pocăință a unui om care, din perspectiva Evangheliei, nu este decât un ”wretch”.
Scoțând pe ”wretch” din text, ”grace”, la rândul lui, devine superfluu. De îndată ce nu mai avem o problemă (păcatul), ar fi inutil să căutăm o soluție (harul). Grupul statuar reprezentând întoarcerea fiului risipitor, aflat la doi pași de biserică, dezminte și condamnă răspicat jongleriile semantice practicate la celebra catedrală californiană.
Cum tratează Catedrala de Cristal textul Scripturii. Cam la fel. Numai că intervenția în textul Bibliei rămâne mai greu de detectat. De data asta, modificarea are loc la nivelul interpretării textului. Ca să nu mai vorbim de neglijarea, sau evitarea, pasajelor din Scriptură, care nu suportă filosofia liderilor de la respectiva biserică.
Gelu 