Despre proorocul Ilie, ”unul din locuitorii Galaadului”, nu cunoaștem alte date personale, decât supranumele de ”Tișbitul”, evocând probabil localitatea natală. Lipsa oricărei referințe la ascendența sa îl plasează alături de Melchisedec. Faptul că a fost răpit la cer ne amintește de Enoh. Arătându-se pe muntele schimbării la față, ca reprezentant al profeților vechi-testamentali, Ilie identifică din partea lor pe Mesia. A trăit momente de descurajare, pe când fugea de Izabela, asemănându-se astfel cu Iona (1 Împărați 19:4). Pe muntele Horeb a trăit o experiență similară cu a lui Moise, fiind vizitat de Dumnezeu în ”susurul blând și subțire”. Ultima pagină a Vechiului Testament îl readuce în actualitate ca veriga de legătură cu Noul Testament, investit cu misiunea de a întoarce inima părinților spre copii și a fi un tampon de protecție în fața blestemului (iminent) la venirea Domnului, când va găsi țara într-o stare inadecvată (Maleahi 4:5-6). Isus l-a identificat cu Ioan Botezătorul (Matei 17:12-13). Ca trimis al Cerului înaintea împăraților Ahab, Ahazia, Ioram, Hazael și Iehu, și ca apărător al credinței în fața idolatriei (pe muntele Carmel), Ilie se aseamănă cu apostolul Pavel (Fapte 9:15).
Unii comentatori biblici cred că Ilie se va întoarce în vremea sfârșitului, ca unul din cei doi martori despre care vorbește Apocalipsa 11, ca să-și încheie lucrarea pe pământ și să guste moartea.
Asemănările dintre Ilie și alți mesageri ai lui Dumnezeu, pe de o parte, vin să echilibreze caracterul unic al personalității sale, pe de altă parte. Ca om, pare să fi renunțat la viața personală, iar ca profet s-a ivit ca o cometă pe cerul sumbru al istoriei lui Israel. A dispărut la fel de brusc, ca un ambasador chemat acasă, parcă spre a fi pregătit pentru o altă misiune. Dacă apariția lui a venit ca o surpriză, plecarea la cer a fost cunoscută în avans de tovarășii lui de ”breaslă”, iar ca lider spiritual nu și-a părăsit slujba fără să pregătească un succesor, în persoana lui Elisei, și să-i predea o glorioasă ștafetă.
Profet mare în fapte, Ilie a rostit puține cuvinte, fără o carte a Bibliei care să-i poarte numele, însă cu mare efect în istoria neamului său. Cuvântul introductiv al misiunii sale a bubuit ca un tunet în auzul regelui Ahab, vestind cu îndrăzneală o secetă devastatoare de trei ani și jumătate; ”în anii aceștia nu va fi nici rouă, nici ploaie” (1 Împărați 17:1). Când cuvântul slujitorului se identifică cu al Stăpânului său, el trăiește la înaltă tensiune spirituală și se poate aștepta la descărcări electrice. Făcând din cuvintele lui Dumnezeu cuvintele sale, Ilie a putut aștepta ca Dumnezeu să-i onoreze mesajul, ”după cuvântul meu”.
Itinerariul călătoriei sale a fost trasat de Dumnezeu, Ilie fiind întotdeauna ”acolo” unde a fost trimis. Observați incidența adverbului de loc ”acolo” în primele zece versete din capitolul 17 al cărții 1 Împărați: ”am poruncit corbilor să te hrănească acolo” (4); ”rămâi acolo. Iată am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească” (9); ”acolo era o femeie văduvă, care strângea lemne” (10).
Dumnezeu i-a purtat de grijă în chip miraculos și i-a furnizat puteri supraumane. Mai întâi a alergat înaintea carului lui Ahab de la muntele Carmel până la intrarea în Izreel, urmărit de norii groși, aducători de ploaie, pentru care s-a rugat pe vârful muntelui. Apoi, fugind de mânia Izabelei, a mărșăluit fără întrerupere timp de patruzeci de zile și nopți, până la muntele Horeb.
Deși cronicarul biblic păstrează sub tăcere detalii referitoare la ascendența și creșterea lui Ilie, el ridică puțin perdeaua, lăsându-ne să asistăm la faze ale procesului de formare a slujitorului lui Dumnezeu. Și profeții au nevoie să se schimbe, să învețe și să crească. Înainte de a-l trimite în ținutul Sidonului, la un popor păgân, Dumnezeu l-a ținut pe Ilie lângă pârâul Cherit și l-a hrănit acolo prin corbi. Privind zilnic la păsările negre, socotite necurate, profetul a înțeles, prin asociație, că nici un popor nu este necurat și că toți au nevoie să-L cunoască pe adevăratul Dumnezeu. Astfel este pregătit pentru faza următoare a subzistenței și a lucrării Sale.
În lungile perioade de tăcere impusă de Stăpân, Ilie a putut înțelege că lipsa de activitate îi oferea oportunitatea creșterii interioare, mai prețioasă pentru sine decât activismul. Nu numai că lucrează prin (și pentru) slujitorii Săi, dar Dumnezeu lucrează și înlăuntrul lor. Ca să-i poată înțelege pe cei slabi și lipsiți, profetul are nevoie să-și simtă propria slăbiciune și lipsa celor mai elementare mijloace de trai.
Ce Faci Tu … Aici?
Tranziția pe care caracterul lui Ilie o suferă are loc între cei doi munți ai evoluției sale, Carmel și Horeb. Începutul este forte pe vârful Carmelului, cu eroismul de a se înfățișa înaintea regelui ostil și victoria asupra idolatriei, cu invocarea focului din cer și încheierea secetei. Dar situația se schimbă rapid și radical în numai 24 de ore. A doua zi profetul fuge de mânia Izabelei, coborând vertiginos în valea descurajării, unde nu-și mai dorește nimic, ”Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul …” Dumnezeu îl întărește și Ilie pornește în călătoria de 40 de zile prin pustiul singurătății, în compania … lui însuși, ”am rămas numai eu singur”. Pe muntele Horeb se încheie pelerinajul sufletesc al vechiului Ilie. După cum Dumnezeu nu S-a manifestat nici în foc, nici în cutremurul de pământ, nici în vântul care spinteca stâncile, de acum Ilie devine un un glas uman, purtând cuvintele Domnului, fără a mai adăuga notele personale ale fostului său caracter intempestiv. Focul nu mai coboară, decât ca să-l ridice pe profet la cer.
Meditând la faptele acestui profet unic, se naște în minte întrebarea: este un personaj biblic de talia lui Ilie relevant astăzi pentru oameni de rând, ca mine și ca tine, ”acolo” unde te afli? Poți tu învăța ceva din pilda lui Ilie, chiar dacă nu ești chemat să emulezi faptele lui la o scară rezonabilă? Se poate folosi Dumnezeu și de mine, chiar dacă nu mă evidențiez cu nimic din rândul fraților mei?
Prin atitudinea interioară, fiecare din noi se plasează undeva între două extreme posibile, în ceea ce privește slujirea lui Dumnezeu. Cu cât mai aproape de extreme, cu atât mai păgubitoare va fi poziția. Te poți considera mai bun ca alții, mai dotat cu abilități spirituale, mai plăcut lui Dumnezeu și mai util Împărăției. Cu cât mai sus te plasezi pe această scară, cu atât mai puțin util vei fi. Realizările spirituale vor fi invers proporționale cu evaluarea proprie.
Plasându-te mai aproape de extrema opusă, vei fi tentat să te socotești nevrednic a fi folosit. Dacă te încadrezi în această categorie, cuvintele apostolului Iacov ți-ar putea veni în ajutor, amintindu-ți că Ilie ”era un om supus acelorași slăbiciuni ca și noi …” (Iacov 5:17). Nu uita că oamenii de rând, ca tine și ca mine, alcătuiesc ponderea în Împărăția lui Dumnezeu. Deși istoria omului comun nu e scrisă în cărți și faptele lui nu sunt spectaculoase, modelul de slujire rămâne același. La fel și condițiile de îndeplinit.
Gelu 
[…] Ești Tu Acolo? […]