Călătorie fără Destinație?


Ne sar în ochi lozinci de toate culorile și ne vibrează în urechi slogane receptate din toate direcțiile. Fiecare vrea să fie băgat în seamă, tot omul are ceva de spus. Iar dacă n-are, preia din stânga și din dreapta lozinci cu mare sonoritate, fără a-și bate capul să verifice și veridicitatea mesajului lor. E de-ajuns să sune bine la ureche și să fie afișate la vedere. Puțină deliberare mentală ar dovedi eronate logic multe din mesajele la modă în zilele noastre.

Mesajul, ubicuu prin feluritele-i variante, care de data asta mi-a atras atenția, sună cam așa, ”It is not the destination, but the journey that matters”. În decurs de câteva zile l-am auzit repetat cu nedisputată convingere (în variantă sonoră) în două-trei locuri.

Chipurile, călătoria ar fi importantă, nu destinația spre care te îndrepți. Cu alte cuvinte, nu contează ce faci, important este să te afli în treabă. Nu contează unde ajungi, atâta vreme cât te simți bine călătorind. În acest spirit, viața devine un fel de dolce far niente perpetuat zi după bună zi. Îndemnul, subtil și amăgitor, este să-ți investești timpul și energia în plăcerea de a „călători” (a nu sta acasă), indiferent că ajungi undeva sau ba, că realizezi vreun lucru sau nu. Înseamnă a te mulțumi cu meseria de „călător”, fără a-ți bate capul cu responsabilitatea de a realiza vreun scop. Vorba copilului care, întrebat ce dorește să fie, când va crește mare, a răspuns, copilărește, că vrea să se facă „musafir”.

Dacă lucrurile ar sta cum respectiva lozincă vrea să sugereze, care ar putea fi scopul unei așa-zise călătorii? Să bați câmpii? Dacă nu ți-ai propus să ajungi într-un anumit loc, pașii tăi nu se pot însuma în ansamblul unei călătorii. Fără destinație calea, drumul și direcția se dizolvă într-o continuă rătăcire spre un orizont fără repere.

De fapt, ideea de călătorie depinde în chip vital de conceptul de destinație. Destinația poate exista prin sine, fără ca travaliul călătoriei spre ea să fie materializat, dar o călătorie fără destinație rămâne o contradicție în termeni. Pe de altă parte, poți viza o destinație și să nu miști un deget (de la picior) spre a te apropia de ea, în care caz călătoria se condamnă la condiția de vis(are).

Se spune că fostul senator american Dwight W. Morrow își scotocea disperat buzunarele să afle biletul de călătorie, în timp ce trenul părăsea gara orașului New York. ”Trebuie neapărat să-l găsesc”, murmura el agitat. ”Nu vă faceți griji, domnule senator”, căuta conductorul să-l liniștească. ”Sunt convins că aveți bilet. Când îl găsiți, expediați-l pe adresa căilor ferate”. ”Nu asta mă îngrijorează pe mine”, replică senatorul, ”Am nevoie să găsesc biletul, ca să știu unde trebuie să cobor”.

Un vechi proverb spune că, odată pășit peste pragul casei, cea mai dificilă parte a călătoriei a fost făcută. Pasul prim, peste prag, include în el intenția, deliberarea, decizia, pregătirea și startul spre destinația fixată. Ce urmează, a devenit de-acum o chestiune de perseverență spre țel, o multitudine de pași, fiecare din ei conținând în sine potența de a confirma sau infirma intenția originară.

Destinația este factorul motivator și definitoriu al călătoriei. Fără o destinație precis definită, pașii călătoriei se împotmolesc în procesul unei deliberări sterile, continue, fără obiect. A te aventura peste pragul casei, fără să așterni un țel precis înaintea pașilor tăi, poate deveni un act necugetat, riscant, sau cel puțin inutil.

Când destinația (țelul) este clar stabilită și dorită din toată inima, iar voința s-a angajat ferm în atingerea ei, calitatea călătoriei nu mai contează; fie drumul neted și ușor, fie el aspru și dificil. Mai mult, nici lipsa unui drum nu va constitui un obstacol pentru călătorul decis să ajungă la țelul său. Spre fiecare destinație cunoscută astăzi a trudit cândva un deschizător de drumuri.

Știu, va obiecta cineva că lozinca sus-amintită nu ignoră, sau diminuează, rolul destinației, ci vrea doar să reclame pentru călătorie un confort sporit. Experiența dovedește mai degrabă contrariul și tot așa face și învățătura Evangheliei. Pasajul din Luca 9:57-62 avertizează împotriva unei „inimi împărțite” în ceea ce privește scopul, și tentația de a părăsi, ori amâna, înaintarea spre destinație, urmând ocolișuri și deturnări de la drum. Cine nu-și amintește cuvintele lui Isus, ”Oricine pune mâna pe plug și se uită înapoi, nu este destoinic pentru Împărăția lui Dumnezeu”. În copilărie am avut un prieten bun, pe care părinții lui nu puteau conta mai deloc. Oriunde-l trimiteau cu vreun comision, băiatul se lăsa ademenit de prima ispită, care-i ieșea în cale (câte lucruri nu-l atrag pe un copil?). Ori intra  în criză de timp și nu ajungea la destinație, ori se întorcea acasă cu mare zăbavă, spoliind întreaga afacere (Proverbe 9:26).

Chiar și religia poate deveni doar o călătorie, când scopul este pierdut din vedere și practicanții ei se lasă atrași de alternative ițite pe marginea drumului. Călătoria Israeliților prin pustie s-a prefăcut în rătăcirea lor prin pustie, de îndată ce confortul călătoriei a început să conteze mai mult decât destinația ei. Doar doi inși (Iosua și Caleb) au rămas motivați de țelul plecării din Egipt și au ajuns în Canaan.

Destinația călătoriei și progresul spre ea configurează destinul călătorului.

Când Isus se identifica pe Sine „Calea, Adevărul și Viața”, El rezuma în doar trei cuvinte religia creștină, însumând în Sine călătoria, motivația și destinația.

“When the pilot does not know what port he is heading for, no wind is the right wind” (Roman proverb).

2 thoughts on “Călătorie fără Destinație?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s