Hainele lui Iosif (4)


Haina lui Faraon

O minune săvârşită printre oameni, dar concepută în ceruri şi dusă la bun sfârşit de mâna creatoare a lui Dumnezeu. Doar El poate vedea un rezultat final bun când ingredientele reacţiei din eprubetă sunt: ură, trădare, vânzare, robie, ispită, calomnie, condamnare, temniţă, uitare, toate îndurate pe nedrept. Doar mâna Sa a putut sculpta profilul interior al unui tânăr, ca să-l facă asemănător canon-ului ceresc, mai înainte ca acest Canon să fi fost arătat pe pământ. Viaţa lui Iosif a fost o lucrare în avantpremieră, cu scopul de a familiariza mintea omului cu profilul moral al lui Mesia, pregătindu-l pentru clipa întâlnirii cu El.

Numai în creuzetul lui Dumnezeu se poate topi tot ce-i zgură într-un om, pentru ca în tiparul final să curgă iertare pentru trădători, iubire şi o părintească purtare de grijă pentru o familie mare şi pentru popoare întregi ameninţate de foamete. Şi nu întâmplător procesul este încheiat tocmai pe când Iosif împlinea treizeci de ani, vârsta de aur, la fel ca Cel pe care-L reprezintă, acesta fiind doar începutul unei liste de “coincidenţe” între ei: amândoi fii buni, preaiubiţi de tatăl lor, biruitori în ispită, amândoi trimişi la fraţii lor, amândoi întâmpinaţi cu necredinţă, dezbrăcaţi de haina lor distinctivă, vânduţi pe preţ de argint, dar devenind în final o binecuvântare pentru fraţii lor şi pentru multe popoare, salvându-i de la moarte.

Drama, trăită timp de treisprezece ani aduce, odată cu deznodământul ei, recunoaşterea şi preţuirea la nivelul cel mai înalt posibil pe vremea aceea. Faraon recunoaşte pe loc calificarea indisputabilă a lui Iosif şi-i încredinţează această slujbă, de care a fost nevoie atunci şi de care este nevoie întotdeauna, poate astăzi mai mult ca oricând – să salveze de la moarte milioane de sărmani, ameninţaţi cu pieirea, când foametea, seceta, inundaţiile, cutremurele şi uraganele pot bântui pustiitoare ca “şapte ani”.

Haina cu care faraon îl îmbracă pe Iosif, ţesută din in subţire, împreună cu lanţul de la gât şi însemnele autorităţii, reprezintă răsplătirea şi onoarea pe care Dumnezeu le promite şi asigură celor credincioşi, celor ce “vor birui”, ca o dreaptă avertizare, că fără biruinţă nu va fi cunună.

Oridecâte ori Dumnezeu lucrează prin cineva, oamenii văd clar lucrul acesta. Iacob a văzut că Dumnezeu îi vorbea prin vise copilului Iosif şi-i rezerva un viitor deosebit în marea lui familie. Potifar a văzut că tot ce făcea Iosif izbutea în chip fericit. Faraon a văzut că lumina cu care Iosif îi dezlega tainele şi înţelepciunea cu care îi oferea în avans o soluţie pentru criza celor şapte ani de foamete, îi era dată de Dumnezeu. Oamenii văd, când Dumnezeu le deschide ochii.

Poziţia de invidiat la care Iosif ajunge în propria familie, în casa lui Potifar, şi alături de tronul Egiptului, deşi lucrată în întregime de Dumnezeu, este condiţionată de atitudinea lui Iosif în toate cele trei instanţe. Ea ilustrează principiul biblic, enunţat mai târziu de apostoli, conform căruia smerenia şi supunerea vor fi convertite în înălţare. Supus bătrânului său părinte, supus stăpânului străin şi supus autorităţii împărăteşti, Iosif este întruparea unui adevăr dificil de acceptat. Teoretic îl admitem cu toţii, dar cine îl pune în practică? Cine se supune cu inima uşoară autorităţii aşezate de însuşi Dumnezeu peste el, mai cu seamă când ea apară greu tocmai asupra punctelor celor mai sensibile din constituţia lui psihică? Iar când o facem, avem tăria şi voinţa s-o îndurăm cu inima împăcată până la “vremea lui Dumnezeu”?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s