Haina lui Potifar
La vârsta majoratului, pe când ne luam diploma aşa-zisă de “maturitate”, tânărul Iosif este îmbrăcat cu a doua lui haină – haina robiei în casa lui Potifar, stăpânul care l-a cumpărat cu bani. De data asta, haina nu-i croită după măsura lui. Pe rob nu-l duce nimeni la croitor, ca să-i ia măsură pentru haine. Şi nici probă nu i se face. Mai degrabă este supus la greaua probă de a fi constrâns să poarte o haină, pe care nu şi-a ales-o şi n-are idee cum i se potriveşte. O haină grea pentru răsfăţatul copil cuminte de până mai ieri-alaltăieri, haină care-i cere muncă, supunere, ascultare, într-un cuvânt integritate. Şi faţă de cine? Faţă de stăpân, fie el bun sau rău! Dar, i se poate pretinde integritate unui simplu rob?
Cui i s-a dat mult, i se cere mult, şi lui Iosif continuă să i se dea. I se “adaugă” mare trecere înaintea stăpânului şi această trecere se cere onorată. Dumnezeu face din el un izvor de binecuvântare pentru casa lui Potifar şi, să nu uităm, binecuvântarea nu are şi o “faţă întunecată”, ca luna. Ori este prezentă, ori lipseşte. Îi rămâne lui Iosif o singură cale – să fie demn de încrederea de care se bucură, nu câştigată de el, ci dăruită de Dumnezeu. La urma urmei, Iosif rămânea responsabil înaintea Stăpânului celui Mare. Integritatea însă, nu înseamnă mare lucru fără a fi încercată şi probată. Lui Iosif i se oferă zilnic o mulţime de opţiuni, toate constituind căi mai facile, ademenitoare, întortochiate ulicioare care făgăduiesc mult, dar nu duc nicăieri.
Nu după multă vreme, ne povesteşte mai departe istoria sfântă, nevasta egipteanului pune ochii pe Iosif şi începe să-i facă avansuri tot mai directe şi mai insistente.
Miturile lumii antice au inventat pe năstruşnicul Cupidon care, chipurile, pune la cale toate afacerile amoroase, ţintind, de multe ori cu îndoielnică precizie, inimile muritorilor. Nu încape îndoială că şi în spatele acestei idile unilaterale stă ascuns acelaşi Cupid, dar nu drăgălaşul bucălat zugrăvit de pictori, ci smolitul la inimă, care-i vâră coada în toate afacerile omeneşti şi ascunde în tolba lui numai “săgeţi arzătoare”. El vizează compromiterea oamenilor integri, ştiind că, reuşind să le ruineze buna reputaţie, şi-a atins ţinta, zădărnicindu-le în felul acesta lucrarea şi neutralizându-le buna mărturie.
O bună reputaţie este mai lesne de păstrat, decât de recâştigat, odată pierdută. Pe dinafară, haina lui Iosif este haina de rob al lui Potifar, dar pe dinăuntru este haina albă a nevinovăţiei – un caracter dincolo de orice reproş, o inimă neatinsă de murdăriile unor învinuiri nedrepte, care refuză cu scârbă compromisul în orice situaţie, oricât de ostilă ar fi, care nu uită promisiunile lui Dumnezeu şi aşteaptă cu răbdare. O temelie pusă în suferinţă pentru o glorioasă lucrare viitoare!
Gelu 