Suspectez frecvenţa cuvântului acum în uzul contemporan a fi mult superioară celei de până acum. Apropo, ce interesant faptul că termenul acum, expresie perpetuă a prezentului (sau a prezentului perpetuu), să-şi aibă istoria lui, cu trecut (şi, cine ştie, poate chiar viitor)! Dar, despre asta nu acum.
Un simplu adverb de timp, un cuvânt decent şi modest, fără pretenţii figurative ori sensuri multiple, n-ar fi îndrăznit să viseze, cu o cincizeci de ani în urmă, la uimitoarea lansare din zilele noastre; “call now”, “buy now”, “write now”, “right now” … Ascultă la radio, sau TV, vreme de câteva zile, ca să poţi aprecia puterea persuasivă a acestei unităţi lexicale, devenită ubicuă (oops!), prin care comerţul modern, ajutat de reclamă, te convinge să cumperi ce nu te-ai gândit (chiar acum), ce n-ai ştiut (până acum) că există, ce n-ai bani destui să plăteşti (nici acum, nici mai târziu) şi, la urma urmei, ce nici n-ai nevoie (fie acum, fie deloc).
Presiunea lui acum a devenit considerabilă. N-a fost el niciodată de ignorat, dar acum … Pur şi simplu nu tolerează competiţia, elimină alternative şi opţiuni, iar puterea-i de convingere – irezistibilă! Cumpără acum, mâine va fi mai scump, stocul este limitat! Te îmbrânceşte într-o adevărată cursă de viteză, pe care trebuie s-o câştigi (acum), dacă te respecţi, cât de cât! Şi cine nu se respectă?!…
Insinuarea este să te dovedeşti băiat isteţ, dacă profiţi de ofertă acum, dacă pui mâna pe neaşteptata pleaşcă. Şi apoi, este o favoare pentru tine şi puţinii care ştiu s-o vadă ca atare. Hai, grăbeşte s-arăţi că nu eşti un oarecine (poate că nevoia cea mai mare este să-ţi dovedeşti ţie însuţi cine eşti). Scoate VISA, pune mâna pe telefon şi trăieşte în prezent, acum. Nu-ţi bate capul cu ziua de mâine, amână scadenţele, împinge-le cât mai departe în viitor şi trăieşte cum se cuvine, acum. Meriţi tu atâta!
Iar instrumentele de plată la îndemână îţi dau sentimentul puterii, iluzia realizării imediate – o imagine falsă a raportului dintre trebuinţe şi resurse. Doar un telefon, doar o semnătură, şi iată-te posesorul unui obiect care ţine pasul cu tot ce-i nou în materie, care ţi-a fost prezentat ca indispensabil, deşi mai aveai unul acasă, şi încă unul foarte bun. Abia la următoarea mutare în altă casă îţi dai seama câte obiecte inutile ţi-au umplut camerele, dulapurile, garajul, podul, curtea şi … inima.
Cu fiecare obiect pe care-l posezi (ori te posedă?) acum, inima ta a stabilit o legătură unică, de natură emoţională. Gândeşte-te numai cât de greu îţi vine să te desparţi de obiecte vechi, de care te-ai slujit multă vreme, care au atârnat pe pereţii camerei de zi, ori au colectat praf în podul casei.
Cu cât mai multe obiecte ai, cu atât inima îţi va fi legată cu mai multe legături, cu atât mai ancorat de lumea materială vei fi, cu atât mai puţin timp şi energie îţi va rămâne să dedici lucrurilor care contează cu adevărat. Echilibrul în viaţă include înţelegerea conceptului amânare şi de suficienţă. Unul din înţelepţii antichităţii spunea că “Mai mult decât destul este prea mult”, iar un proverb arab afirmă, cu suficientă convingere, că “Destul constituie un adevărat ospăţ”.
Nu de puţine ori succesiunea în timp sugerează rangul în importanţă. Lucrurile importante vin mai întâi, iar cele foarte importante au loc acum. Dacă vrei să afli care sunt lucrurile de căpătâi pentru tine, caută să afli care sunt cele de rangul acum.
A trăi obsedaţi de un acum nejusificat de nevoi reale înseamnă a ne refugia sub imperiul unei false urgenţe. Un acum dictat de imperativele comeţului este un atentat subtil la adresa viitorului şi are putere prin iluzia pe care ne-o dă, cum c-am fi stăpâni pe el. Foarte multe din lucrurile după care alergăm astăzi cu limba scoasă pot aştepta până mâine, chiar până poimâine.
Înţelept ar fi să lăsăm viitorul intact, fără a încerca să-l precipităm în prezent, victimă a lăcomiei nerăbdării, şi să-l punem pe acum înapoi în dicţionar, la locul lui.
Ce-ar fi dacă toate lucrurile (dorite, râvnite, chiar necesare) s-ar întâmpla acum?…
Gelu 