Un Mesaj cu Impact


Trecând ieri pe lângă o biserică, mi-au oprit privirile pentru o clipă mesajul afişat pe panoul de lângă stradă. De data asta, scurta frază declara un adevăr evident, dar trecut cu vederea de nenumărate ori:

“A Goal without a Plan is just a Wish”

Cu cât un mesaj este mai scurt şi mai clar, cu atât mai apăsat va fi impactul lui. Pentru exemplificare nu trebuie să mergem mai departe decât la pasajul “Fericirilor” din Evanghelie. Scurt şi răspicat, mesajul lui Christos n-are nevoie de explicaţii, măcar că predicile noastre cu privire la el ocoleşte de trei ori cetatea, până găseşte poarta.

În vremurile noastre de corectitudine politică şi teamă de a nu ofensa pe nimeni, se pierde caracterul declarativ al afirmaţiilor. Formula obişnuită de introducere a frazei în cursul dialogului este de obicei, “În opinia mea …”, chiar dacă vorbitorul este cert cu privire la adevărul celor susţinute de el.

Conform frazei citate mai sus, ceea ce face diferenţa între o simplă dorinţă şi un ţel de urmărit şi atins, este planificarea (Luca 14:28-32). Şi pruncii au dorinţe; unul vrea să se facă aviator, altul soldat, alta învăţătoare, ori doctoriţă. Planificarea este un corolar al maturităţii, care ştie că scopul propus nu poate fi atins instantaneu, ci pregătindu-se, urcând pe trepte, trecând prin faze, ajustând de-a lungul drumului şi aşteptând cu răbdare. „Plan ahead”, sfătuia cineva, „it was not raining when Noah built the ark”.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s