Creion şi Radieră


Trecând  cu maşina pe lângă o biserică pe strada Lombard, aproape că mi-a rămas capul întors peste umăr, cu privirea captată de panoul care rămânea grăbit în urmă. O frază scurtă, captivantă, mă smucea din monotonia călătoriei pe străzile familiare.

“Write your plans in pencil, and give God the eraser!”

Fără îndoială că era rezumatul ultimei predici ţinute de păstor. Dar ce mesaj! Pe cât de simplu, pe atât de provocator. Indiferent cât de lungă va fi fost predica, câte puncte şi subpuncte o fi conţinut, ori cu câte citate şi ilustraţii o fi fost împodobită, toată substanţa predicii era acolo, pe panou, concentrată într-o singură frază, formulată succint, la îndemâna oricărui trecător ocazional (omeneşte vorbind, ocazional).

Scrie-ţi planurile în creion! Nu cu cerneală, nu tipărite în diferite culori. Nu le înrăma, nu le afişa ostentativ pe pereţii camerei, nu le bate în cuie, nu le săpa în marmoră, nu le turna în bronz. Nu conferi planurilor tale caracter definitiv. Păstrează-le în stadiu de schiţă. Concepe-ţi planuri ajustabile în funcţie de factorii care se vor impune a fi luaţi în considerare, în funcţie de cele mai înţelepte sfaturi primite, în funcţie de rezultatele propriei tale evoluţii. Şi, mai presus de toate, ţine-le creionate sub ochii lui Dumnezeu, îngăduindu-I să şteargă cu radiera tot ce, în neştiinţa sau nesăbuinţa ta, ai socotit (în chip greşit) ca ţel al vieţii, demn de a fi urmărit cu toată vlaga fiinţei tale.

Nu-ţi va fi uşor să cedezi lui Dumnezeu dreptul de a modifica, îndrepta, ori anula planurile, visurile şi năzuinţele tale. Dificultatea de a-I da mână liberă în revizuirea lor va spori în măsura în care au fost concepute, din capul locului, fără a-L consulta.

Advertisement

One thought on “Creion şi Radieră

  1. Ady says:

    Analizandu-ma mai mult la acest inceput de an,am constatat ca ce lipseste din viata mea e o profunda si autentica experimentare a prezentei Lui Dumnezeu.Asa ca, cu creionul in mana, schitez noi planuri, vise si nazuinte iar Lui Dumnezeu ii dau radiera!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s