Cine Este Aproapele Meu?


Luca 10:25-37

Mare parte din interpreţii pildei samariteanului milos aruncă blamul indiferenţei în cârca preotului şi a levitului, şi pe bună dreptate; ei au trecut mai departe, ocolind victima tâlharilor de drumul mare. Numai că abordarea care arată cu degetul spre alţii, ne lasă pe noi fără lecţia de învăţat. Stins demult în negura veacurilor, contextul culorii locale pare să lase pilda fără relevanţă pentru oamenii religioşi ai secolului al 21-lea. Tu nu eşti preot, eu nu sunt levit şi el nu este samaritean. Cei trei călători sunt identificaţi în termeni religioşi sau etnici, dar niciunul din aceste criterii nu se aplică la noi. Pilda, însă, a fost adresată tuturor credincioşilor, până la sfârşitul veacurilor.

Excluzând deci, din datele pildei, pe cei trei protagonişti, rămâne părăsit pe drumul Ierihonului omul jefuit, bătut, aproape mort. Poate că nu întâmplător acesta din urmă este identificat, simplu şi universal, doar ca “un om” (Luca 10:30). El singur a “supravieţuit”, prin cele 20 de veacuri trecute, o întrupare vie a nevoii umane atotprezente, indiferent de apartenenţa etnică, de nuanţă a pielii, de poziţie pe scara aspiraţiilor umane, de limbă şi culoare a paşaportului.

În mod corect, cărturarul a citat din Lege esenţa cerinţelor ei, adică a iubi pe Dumnezeu cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău, şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Religia fără substanţă a preotului, a levitului şi a cărturarului (să ne includem oare şi pe noi?) se laudă că iubeşte pe Dumnezeu cu o iubire declarată în cuvinte, în forme, în tradiţii, în ritualuri şi în fidelitate denominaţională, dar se dovedeşte falimentară în a face pentru aproapele lui singurul lucru care contează în ceasul nevoii sale. Pot ei pretinde iubire pentru Dumnezeu, fără a fi demascaţi ca făţarnici, “căci cine nu iubeşte pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să iubească pe Dumnezeu, pe care nu-L vede?” (1 Ioan 4:20). Simplitatea concluziei apostolului este dezarmantă; cele două porunci citate de cărturar nu pot fi separate, căci “cine iubeşte pe Dumnezeu, iubeşte şi pe aproapele său”.

Apostolul Iacob, la rândul lui, cheltuieşte o bună parte a epistolei sale argumentând aspectul practic al credinţei, care se exprimă pe sine prin fapte şi ridică a doua poruncă citată de cărturar la nivel de Lege împărătească, adică “Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Iacob 2:8). Tot el rezumă într-un singur verset faptele religiei autentice, curată şi neîntinată, care este împlinită “înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru”, dar practicată având în vedere “pe orfani şi pe văduve”; aceştia din urmă reprezentând obiectul tangibil al dragostei creştine (1:27).

Dar să ne transpunem pe noi înşine în datele pildei, coborând pe drumul Ierihonului. Uităm de preot şi de levit, chiar şi de samaritean, căci porunca iubirii ni se adresează direct. Ar fi inutil să recurgem la subterfugii, interpretări şi justificări, ca învăţătorul Legii. Cuvintele lui Isus sunt clare ca lumina zilei. La o aruncătură de băţ înaintea noastră zărim pe omul bătut de tâlhari. Nu-l putem ignora, nu-l putem ocoli pe vreo scurtătură, şi nu putem delega altcuiva primul ajutor. Este întâlnirea inevitabilă cu aproapele nostru, o întâlnire planificată de Tatăl, cum vor fi fost multe în trecut, iar altele aşteaptă în viitor. Câte din ele le-am ratat, oare, trecând mai departe, înfăşuraţi în mantaua neprihănirii personale, grijulii să evităm orice contaminare rituală, în contact cu omul căzut între tâlharii adicţiilor şi ai nefericirilor umane?

Întâlnirea cu aproapele vine pe neaşteptate, ne surprinde, se interferează cu planurile noastre ticluite în detaliu, ne tulbură din confortul îndrăgit al tabieturilor, ne obligă la ajustări ad-hoc şi la improvizări în acţiune. Pronumele personal “al meu, al tău, al nostru, nu lasă nici un dubiu … Aproapele se iveşte la următoarea cotitură a drumului, tocmai când avem altceva de făcut, de obicei ceva “mai important”. În comparaţie cu afacerile noastre urgente, tindem să considerăm măruntă nevoia aproapelui, nedemnă de timpul şi efortul nostru. Merită să mă abat din drum, doar ca să dau “un pahar de apă rece” unui micuţ ucenic al lui Isus (Matei 10:42), chiar dacă ştiu bine că “oridecite ori n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintr-aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut” (Matei 25:31-46)?

Diferenţa între indiferenţă şi interes pentru aproapele o face numai dragostea. Ea vede în el pe semenul de același rang, de aceeaşi valoare şi însemnătate. Ea este pregătită pentru întâlniri care pe alţii îi surprind neplăcut, ea nu strâmbă din nas, ci-şi suflecă mânecile, spală picioarele sfinţilor, leagă rănile celor bolnavi, se cheltuieşte pe sine și nu aşteaptă plată sau răsplată. Dragostea “este plină de bunătate”, tocmai ingredientul necesar pentru a întinde o mână de ajutor. Versiunea King James a Bibliei traduce noţiunea de dragoste cu “charity”!

Primejdia de a ne practica religia complăcându-ne în generalităţile credinţei, fără a ne implica în practicalitea ei, pândeşte la fiecare pas. Dovada religiei adevărate este slujirea, iar puterea de convingere a unei fapte bune nu poate fi accentuată suficient. Beneficiarul ei discerne spiritul în care fapta este făcută, lucru care poate prelungi efectul faptei la proporţii nebănuite, afectând lăuntrul persoanei respective şi influențând destinul ei etern.

Interesantă această noţiune de “aproapele” în Biblia românească. Cuvântul care o desemnează este un substantiv derivat din adverbul “aproape”, căruia i s-a adăugat articolul hotărât. Este un cuvânt cu flexiune redusă, apărând doar la singular, cazul nominativ, genitiv şi dativ. În lipsa uneltelor lingvistice de cercetare a istoriei acestui cuvânt, nu putem fi cerţi cu privire la etimologia lui. Persistă însă sentimentul că termenul a fost creat de unul din traducătorii în româneşte a Bibliei, din nevoia de a reda noţiunea respectivă, în lipsa unui termen adecvat în lexicul vremii respective. Ca argument secundar aş aminti redarea similară, aproape identică, în limba franceză, “prochain” şi italiană, “prossimo”, similară în engleză, “neighbour”, a aceleiaşi noţiuni. Fără îndoială că traducătorii Bibliei în limba română au consultat alte traduceri, existente deja în limbile europene de mare circulaţie ale vremii (engleză, germană, franceză, italiană).

Învăţătorul Legii întreba de pe o poziţie defensivă, cu gând să se îndreptăţească, “şi cine este aproapele meu?”. Răspunsul la întrebarea lui pare a fi cel ce “căzuse între tâlhari” (10:36), dar lucrurile nu stau aşa. După încheierea pildei, ca să pună răspunsul în perspectiva corectă, Isus adresează cărturarului o altă întrebare, “Care dintr-aceşti trei ţi se pare că a dat dovadă că este aproapele celui ce căzuse între tâlhari?” Notăm mai întâi sintagma “a da dovadă”, în contrast cu a pretinde, ori a susţine că este. Apoi, în al doilea rând, observăm că, din nou, învăţătorul Legii cunoştea răspunsul la întrebarea Domnului, când răspundea, “Celce şi-a făcut milă cu el”. Numai că, de data asta, se află prins definitiv în capcana îndreptăţirilor sale. El află (şi noi odată cu el) că nu omul jefuit este aproapele, cum crezuse, ci el insuşi. Aproapele nu este omul căzut în nevoie, ci omul aflat in poziţia de a-l ajuta pe acesta din urmă. Aşa se explică dubla recomandare a lui Isus, “Du-te de fă şi tu la fel” (10:28,37).

Astfel, ajuns la întâlnire cu omul aflat în impas, întrebarea, “Este el aproapele meu?” devine superfluă. Adevarata problemă de rezolvat rămâne acum, “Sunt eu cu adevărat aproapele lui?” Omul în nevoie este obiectul compasiunii noastre, oportunitatea oferită pe drum, datoria aruncată pe umerii noştri, iar porunca ni se adresează mie şi ţie, “Du-te de fă şi tu la fel!”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s