Gellius

Trebuie să facem distincție între competiție și luptă. Deși amândouă vizează avantajul unei victorii, regulile după care se desfășoară și mijloacele pe care le folosesc se deosebesc, după cum diferă și natura biruinței câștigate pe cele două planuri.

Competiția poate fi acceptabilă și chiar benefică, până la punctul de la care dăunează intereselor altora și vatămă pe aproapele nostru. Situația este diferită în cazul luptei. Rivalii se angajează în luptă riscând să piardă, sau să câștige, totul și nu sunt dispuși să respecte reguli care-i limitează, să se supună unui cavalerism, care presupune îndurare pentru oponent. Trofeul pus în joc e prea important, ca să-l compromită prin conformarea la anumite reguli, care s-ar putea să-i dezavantajeze. În luptă, filosofia se rezumă la cunoscuta zicală, ”Scopul scuză mijloacele”. Cine va îndrăzni să dezaprobe pe biruitor, ori să-l acuze de unfair play? Tacticile de luptă îi califică pe oponenți ca vrăjmași.

Diferența finală constă în prețul câștigului și al pierderii. Câștigul în competiție poate fi nominal sau material (lucruri fără care ne descurcăm). În luptă, câștigul e victoria asupra altuia, o biruință care-l afectează drastic pe acesta din urmă, iar înfrângerea poate fi fatală. De multe ori numai învingătorul supraviețuiește. Când și învinsul rămâne în viață, el va fi nevoit să accepte condițiile impuse de biruitor, nu de puține ori echivalente cu robia.

Nu urmăresc să discreditez ideea de victorie. Atâta vreme cât suntem angajați în lupte, avem nevoie să biruim, fiindcă nu există alternativă pentru victorie. Ori biruim, ori suntem biruiți. Însăși ideea de luptă este absurdă fără speranța victoriei. Lupta înseamnă risc, sacrificiu și dăruire de sine pentru cauza în care credem. Toate acestea ar constitui un preț prea mare de plătit pentru înfrângere. Aceasta din urmă are ca alternativă capitularea, renunțarea la luptă din capul locului, resemnarea.

Nu am auzit de trofee pentru învinși, în afară poate de așa-zisele ”premii de consolare” ale competiției (care nu reușesc să amăgească pe nimeni). Năzuința declarată, sau secretă, a fiecărui competitor care se respectă, este să pună mâna pe trofeu. Premiul doi, locul trei și toate celelalte, sunt menite doar să salveze mândria celui înfrânt.

”Mai bine cel dintâi în satul tău, decât al doilea la Roma” a fost deviza unui politician din vechime, cu varianta ei, ”Ori împărat, ori nimic!”

(va urma)