Gellius

Uneori chiar și oameni deprinși să ascundă adevărul îl trâmbițează în auzul lumii, când acest lucru li se pare a le sluji interesele. Pentru exemplificare ar fi suficient să amintesc două categorii de asemenea oameni. Sunt, mai întâi, cerșetorii. Postați la colțuri de stradă, ori în alte locuri cu trafic de pietoni sau mașini, îți flutură în fața ochilor nevoile lor, caligrafiate cu stângăcie pe o bucată de carton. Îți vine greu să crezi justificările celor mai mulți, unii tineri, alții îmbrăcați destul de bine, fumând, ori vorbind la telefoane mobile. Pe de altă parte, nu-i ușor să-i identifici pe cei cu adevărat nevoiași, în afară de cazul că poartă un handicap fizic vizibil.

A doua categorie, cu reprezentanți mai peste tot, pe unde se întâmplă să ai treabă, fac parte din marea categorie a comerțului. Reclama îți face cu ochiul pe stradă, te trage de mânecă din vitrine, îți strigă în urechi din televizor și radio, oferindu-ți cea mai bună și ieftină afacere. Ne-am obișnuit ca aceste situații să fie norma în viața cotidiană și le tolerăm ca atare.

Întâlnim, însă, uneori situații inversate, create de reprezentanți mai iscusiți, mai șmecheri, ori mai obraznici, ai celor două categorii amintite, care știu să exploateze psihologia clientului. Ce-i drept, foarte rar.

De exemplu, un cerșetor scria pe cartonul lui, ”De ce să mint, aș bea o bere”. Încântat (sedus) de ingeniozitatea și ”sinceritatea” lui, trecătorul îi întinde o bancnotă, sau un pumn de mărunțiș. Apropo, de regulă fața cerșetorului trădează felul cum își cheltuie ”venitul”.

Întorcându-ne la comerț, am văzut într-o zi pe panourile laterale ale unui camion o reclamă de genul celei amintite mai sus. Alături de numele firmei, scria cu litere de-o șchioapă:

Stuff. Nothing you need. Everything you want.

Asta da, deschidere și sinceritate din partea reclamei. Aduce aminte de înțeleptul din antichitate, care se mira de mulțimea obiectelor oferite spre vânzare în piața cetății, de care el se considera fericit a nu avea nevoie. Comerțul ne vrea banii, momindu-ne cu obiecte menite să pară atrăgătoare ochiului. Chiar și lucrurilor ne-necesare le atașează un ”appeal”, menit să le facă irezistibile. Se pare că ochiul este ”călcâiul” nostru vulnerabil. Cât de ușor poate fi captat! Prin contrast, (dar cât de revelatoriu) oamenii lipsiți de harul vederii se mulțumesc cu un minim de obiecte la îndemâna lor, redus la strictul necesar.

Raportul între lucrurile de care avem cu adevărat nevoie și obiectele pe care le dorim, fie că ne putem permite a le și cumpăra, sau doar râvni cu inima, trădează setul nostru de valori. Ce prețuim. Pentru ce trăim, trudim, lucrurile de care ne înconjurăm.

Stabilim o relație cu fiecare obiect pe care-l posedăm. Cu cât mai multe obiecte în posesia noastră, cu atât mai împrăștiate și stresate ne devin relațiile. Cu cât mai multe sunt lucrurile dorite și căutate, cu atât mai secătuite vor fi energiile și resursele ființei noastre.

Conform reclamei de mai sus, majoritatea covârșitoare a obiectelor oferite privirii, dorinței și pungii noastre, de către comerț prin reclamă, sunt cele menite să stârnească dorințe – everything you want. Nici nu știm, de multe ori, ce dorim, până în clipa în care obiecte (inutile), dar cu putere de atracție, sunt puse să defileze prin fața ochilor noștri.