Obiecte …
July 26, 2009 at 9:20 am | In Uncategorized | Leave a CommentUneori chiar și oameni deprinși să ascundă adevărul îl trâmbițează în auzul lumii, când acest lucru li se pare a le sluji interesele. Pentru exemplificare ar fi suficient să amintesc două categorii de asemenea oameni. Sunt, mai întâi, cerșetorii. Postați la colțuri de stradă, ori în alte locuri cu trafic de pietoni sau mașini, îți flutură în fața ochilor nevoile lor, caligrafiate cu stângăcie pe o bucată de carton. Îți vine greu să crezi justificările celor mai mulți, unii tineri, alții îmbrăcați destul de bine, fumând, ori vorbind la telefoane mobile. Pe de altă parte, nu-i ușor să-i identifici pe cei cu adevărat nevoiași, în afară de cazul că poartă un handicap fizic vizibil.
A doua categorie, cu reprezentanți mai peste tot, pe unde se întâmplă să ai treabă, fac parte din marea categorie a comerțului. Reclama îți face cu ochiul pe stradă, te trage de mânecă din vitrine, îți strigă în urechi din televizor și radio, oferindu-ți cea mai bună și ieftină afacere. Ne-am obișnuit ca aceste situații să fie norma în viața cotidiană și le tolerăm ca atare.
Întâlnim, însă, uneori situații inversate, create de reprezentanți mai iscusiți, mai șmecheri, ori mai obraznici, ai celor două categorii amintite, care știu să exploateze psihologia clientului. Ce-i drept, foarte rar.
De exemplu, un cerșetor scria pe cartonul lui, ”De ce să mint, aș bea o bere”. Încântat (sedus) de ingeniozitatea și ”sinceritatea” lui, trecătorul îi întinde o bancnotă, sau un pumn de mărunțiș. Apropo, de regulă fața cerșetorului trădează felul cum își cheltuie ”venitul”.
Întorcându-ne la comerț, am văzut într-o zi pe panourile laterale ale unui camion o reclamă de genul celei amintite mai sus. Alături de numele firmei, scria cu litere de-o șchioapă:
Stuff. Nothing you need. Everything you want.
Asta da, deschidere și sinceritate din partea reclamei. Aduce aminte de înțeleptul din antichitate, care se mira de mulțimea obiectelor oferite spre vânzare în piața cetății, de care el se considera fericit a nu avea nevoie. Comerțul ne vrea banii, momindu-ne cu obiecte menite să pară atrăgătoare ochiului. Chiar și lucrurilor ne-necesare le atașează un ”appeal”, menit să le facă irezistibile. Se pare că ochiul este ”călcâiul” nostru vulnerabil. Cât de ușor poate fi captat! Prin contrast, (dar cât de revelatoriu) oamenii lipsiți de harul vederii se mulțumesc cu un minim de obiecte la îndemâna lor, redus la strictul necesar.
Raportul între lucrurile de care avem cu adevărat nevoie și obiectele pe care le dorim, fie că ne putem permite a le și cumpăra, sau doar râvni cu inima, trădează setul nostru de valori. Ce prețuim. Pentru ce trăim, trudim, lucrurile de care ne înconjurăm.
Stabilim o relație cu fiecare obiect pe care-l posedăm. Cu cât mai multe obiecte în posesia noastră, cu atât mai împrăștiate și stresate ne devin relațiile. Cu cât mai multe sunt lucrurile dorite și căutate, cu atât mai secătuite vor fi energiile și resursele ființei noastre.
Conform reclamei de mai sus, majoritatea covârșitoare a obiectelor oferite privirii, dorinței și pungii noastre, de către comerț prin reclamă, sunt cele menite să stârnească dorințe – everything you want. Nici nu știm, de multe ori, ce dorim, până în clipa în care obiecte (inutile), dar cu putere de atracție, sunt puse să defileze prin fața ochilor noștri.
Păguboasa Aritmetică a Iertării
July 14, 2009 at 4:59 pm | In iertare | 1 Comment”Atunci Petru s-a apropiat de El și I-a zis: ”Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu, când va păcătui împotriva mea? Până la șapte ori?” Isus i-a zis: ”Eu nu-ți zic până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori câte șapte”. (Matei 18:21-22)
Din rugăciunea ”Tatăl Nostru” Petru a reținut condiționarea iertării sale – iertarea greșiților săi. Dar întrebarea din citatul de mai sus, adresată de el lui Isus, trădează un grad scăzut de înțelegere a iertării, atât a celei primite, cât și a celei dăruite. Sugerând cifra 7 ca limită a iertării oferite greșitului său frate, Petru se condamna pe sine la același tratament din partea acestuia. Bănuiesc, însă, că nici nu-i trecea prin minte a se pune pe sine în poziția (interschimbabilă a) greșitului. Oare nu reținuse principiul enunțat anterior de Isus, ”Cu ce măsură măsurați, vi se va măsura” (Matei 7:2)?
”Până la șapte ori?” sună cu adevărat ca o sugestie, și încă una care se voia generoasă. Sugestie, cu atât mai nelalocul ei, cu cât era adresată lui Isus. Sugestie a neprihănirii de sine, care face fratelui o repetată (dar nu definitivă) concesie. Este iertarea contabilizată, zgârcită, care iartă strângând din dinți, așteptând de fapt ziua scadenței. Este iertarea mentală a unei inimi care nu-i dispusă a uita greșelile așa-zis iertate.
Răspunsul lui Isus îi smulge lui Petru pământul de sub picioare, lăsându-l suspendat în aerul rarefiat al trăirii prin credință. Șaptezeci de ori câte șapte nu are menirea unei cifre exacte, ci a unei deprinderi de a ierta continuu. Scadența cifrei 7 este anulată și aritmetica suspendată. Iertarea nu-i doar o chestiune de răbdare pentru fratele recidivist, ci de dragoste și înțelegere. Îl înțelegi pe aproapele tău doar când te transpui în locul lui. Și te pui în locul lui numai când îl socotești egal ție.
Un Vas de Cinste
July 6, 2009 at 9:50 am | In vas de cinste | 1 Comment1 Tesaloniceni 4:4
Una din cele mai potente metafore biblice este asemănarea ființei umane cu vasul de lut. Modelarea din lut a vaselor trebuitoare în casă a însoțit istoria prin toate erele ei și, chiar astăzi, când ele slujesc unor nevoi practice limitate, meșteșugul olarului supraviețuiște ca îndeletnicire artistică. Virtual toate culturile lumii au trecut prin faza olăritului și au păstrat amintirea acestui meșteșug, conferind astfel caracter universal metaforei biblice.
Scopul prim al asemănării este intenția de a ilustra autoritatea Creatorului asupra creației Sale, faptul că El prelucrează oameni, conduce destinele națiunilor și are abilitatea de a-Și duce la împlinire planurile (Ieremia 18; Romani 9:21-23).
Lutul este un Agent Responsabil
Faptul că unele vase nu izbutesc se datorează lutului. Olarul divin acordă materialului uman un anumit grad de libertate, care-i dă dreptul să nu stea pasiv pe roată. Îndelung răbdător, Dumnezeu e dispus să încerce de multe ori. După repetate și constante împotriviri ale lutului de a se lăsa prelucrat, Olarul este nevoit să-l abandoneze, ca refractar intențiilor Sale. Când Scriptura spune că Domnul a împietrit inima lui Faraon, trebuie să înțelegem că, din momentul respectiv, El a validat alegerea continuă a lui Faraon, după ce-i dăduse suficiente ocazii de a se supune hotărârii Sale. De la punctul respectiv nu mai era întoarcere pentru Faraon. Împotrivirea lui ajunsese la limită. După ce semănase vânt, în ciuda mesajelor primelor cinci plăgi suferite de țara Egiptului, roada ajunsese la coacere și acum nu putea culege decât furtună.
Când apostolul spune despre astfel de ”vase ale mâniei”, că au fost ”făcute pentru pieire”, înțelegem că ele singure și-au hotărât destinul, iar Dumnezeu, în cele din urmă, a sancționat alegerea lor, dar numai după ce le-a ”suferit cu multă răbdare”, oferindu-le suficient timp și multiple oportunități de a coopera cu El. Expresia ”făcute pentru pieire” înseamnă deturnate prin ele însele înspre destinul pieirii, după ce și-au permis să se deterioreze moral până la picioarul scării, devenind irecuperabile, în pofida cunoașterii adevărului revelat și a luminii pe care Creatorul a pus-o în cugetul fiecărui om (Romani 2:15).
Vasul Este Destinat Folosinței
Despre Saul din Tars, Domnul spunea că, ”este un vas, pe care l-am ales …”, în urma cărei alegeri Pavel se considera un rob, fără drepturi, fără ambiții personale, întotdeauna la dispoziția Stăpânului. Omenește vorbind, alegerea prigonitorului Saul părea de neconceput și ochii lui Anania nu vedeau mâna Domnului, care lucra de multă vreme în viața lui Saul din Tars, pregătindu-l pentru slujba la care-l chemase și modelând caracterul viitorului apostol.
Utilitatea dă valoare practivă unui vas. Nu de virtuțile artistice ale obiectului este interesată Scriptura. Referința din Marcu 14:3, care precizează că vasul spart de Maria din Betania era de alabastru, nu face decât să accentueze valoarea prinosului oferit de ea lui Christos. Despre mir ni se spune că ”era foarte scump”, măcar că și vasul ar fi fost bine prețuit de colecționarii de obiecte de artă. De îndată ce un vas devine ”artistic”, utilitatea lui practică încetează. Asistând la scenă, ucenicii au regretat ”risipa” mirului, nu spargerea vasului … Apoi, este normal ca o substanță de preț să fie păstrată într-un vas de valoare, sau măcar unul care să asigure prezervarea conținutului. Valoarea conținutului se răsfrânge asupra vasului.
Vasul Are Nevoie de Curățire …
… ca să devină util (2 Timotei 2:20-21). Este posibil, deși nu probabil, ca un vas de argint să fie destinat unei ”întrebuințări de ocară”, iar unul de lemn dedicat unei folosințe nobile. Condiția pentru ca vasul să-și poată împlini menirea este starea lui de curățire, indiferent din ce material este confecționat. Apostolul dezleagă imediat metafora, declarând că se referea la oameni (2:21). ”Vasul” este un agent responsabil, care poate fi restaurat la scopul inițial, pentru care a fost creat, dacă își recunoaște condiția și nevoia și se supune curățirii. Pentru Saul curățirea vasului a însemnat să-i cadă de pe ochi solzii orbirii sale spirituale (Fapte 9:18).
Chiar dacă vasul uman este de viță nobilă, de poziție socială proeminentă, de înaltă educație, sau înzestrat cu talente excepționale, câtă vreme nu se curățește, va rămâne nefolositor Împărăției. Perspectiva umană este diferită de cea divină. După cum obiectul de artă păstrat în vitrină (muzeu) apreciat și râvnit de oameni rafinanți în ale artei, nu este un vas util, tot astfel, credinciosul poate fi ocupantul unei funcții suspuse în biserică sau organizație, cu numele precedat de titluri sonore, deținătorul multor diplome obținute la universități reputate, și totuși nefolositor pentru casa Stăpânului, când este evaluat după standardele Sale.
Conținut
Dumnezeu dorește să umple cu prezența Sa vasul ființei umane, să stea pe tronul inimii și să restaureze prin mântuire, alături de Sine, destinul ei veșnic. El nu se va mulțumi doar cu o fațadă lustruită. Vasul este ori înnobilat, ori pângărit, în funcție de conținutul lui. În domeniul spiritual, ca și în natură, nu există vid. Nu este om fără apartenență spirituală, fie că știe cui aparține, fie că habar n-are (Romani 6:19-22). Apartenența spirituală este descrisă în Scriptură ca robie, fie a păcatului, fie a neprihănirii.
Vasul curățit va fi onorat de Stăpân, încredințându-i conținutul de mare preț (2 Corinteni 4:7). Conținutul este esențial, iar perisabilitatea lui pune și mai bine în evidență valoarea conținutului. Prin contrast, umilința vasului va îngădui slavei lui Dumnezeu să strălucească și mai mult.
Perisabilitatea trupului uman este al doilea înțeles al metaforei vasului de lut. Vasul trupesc slujește sufletului de locuință temporară și mădular material, prin care acesta se exprimă pe sine. Suferința, bola, oboseala și bătrânețea ne aduc aminte că suntem doar vase perisabile, uneori ciobite, alteori crăpate, care dăinuesc numai, ”până nu se sparge găleata la izvor și până nu se strică roata de la fântână”.
Blog at WordPress.com. | Theme: Pool by Borja Fernandez.
Entries and comments feeds.
