Revelație Progresivă
May 18, 2009 at 6:18 pm | In credinţă | Leave a CommentO femeie în vârstă din Korea fusese convertită. Misionarii au învățat-o tot ce au putut, înainte de a pleca să ducă Evanghelia pe alte meleaguri. După mai multă vreme, unul din misionari se întoarse în locurile vizitate anterior și, cu această ocazie, nu uită să bată la ușa noii credincioase. În lungile conversații purtate cu ea, femeia povesti cu mult entuziasm misionarului una din biruințele ei.
- ”După ce ai plecat, am rămas singură în coliba mea, pufăind din vechea mea pipă și gândindu-mă la minunata istorie a Evangheliei și la dragostea Mântuitorului pentru mine. Cum mă gândeam la El, am simțit în inima mea că nu era frumos să stau aici împreună cu El (tu mi-ai spus că El va fi cu mine) și să fumez de una singură, bucurându-mă numai eu de pipă. Așa că I-am întins pipa, invitându-L s-o împartă cu mine.
Câteva zile mai târziu, mi-a venit în minte gândul că pipa mea era veche și murdară, iar El este cât se poate de curat și sfânt. Nu era potrivit să I-o ofer. Am continuat, deci, să fumez singură. Asta a mai durat o vreme. Apoi, mi-a venit în minte un alt gând. Dacă pipa era prea veche și murdară, ca să I-o pot oferi, atunci cu siguranță că nu era potrivită nici pentru mine, ucenica Lui. Cu această convingere, am aruncat pipa odată pentru totdeauna, zicându-mi, ”Dacă nu-i demnă de El, cu siguranță că nu poate fi potrivită nici pentru mine”. De atunci nu mai fumez.
Blog at WordPress.com. | Theme: Pool by Borja Fernandez.
Entries and comments feeds.