Partea cea Bună (1)

În cursul mesajelor rostite prin biserici, de multe ori ni se prezintă la modul imperativ o sumedenie de lucruri, pe care ”trebuie” să le facem, lucruri care (chipurile) condiționează bunăstarea și progresul nostru spiritual. ”Trebuie” ba una, ba alta, în funcție de vederile personale ale vorbitorului, pe care se întâmplă să-l ascultăm. Auzim repetat un ”trebuie”, rostit cu autoritate de la sine asumată, menit să ne ghideze prin hățișul cerințelor divine. Cu cât mai multe lucruri ”trebuie” împlinite, cu atât mai confuz rămâne ascultătorul, incapabil să reconcilieze imperative care, nu de puține ori, se bat cap în cap.

În contrast cu pletora de ”trebuințe”, care inundă predici și studii, Isus o asigura pe Marta că, la urma urmei, ”un singur lucru trebuiește” (Luca 10:42), lucru care le condiționează pe toate celelalte și care, spre surprinderea Martei, fusese deja găsit chiar de Maria, sora ei.

Isus nu lua cu asalt periferia unor ”trebuințe” de împlinit pentru o viață de ascultare, ci țintea centrul ființei umane, vâna din care „ies izvoarele vieții”. Ascultarea, deci, nu este o chestiune de ”trebuie”, ci de dispoziție a inimii, de disponibilitate a voinței și dedicare a întregii ființe țelului prioritar. A căuta în altă parte pârghiile ascultării ar fi totuna cu a te expune primejdiei de a împlini doar niște ”porunci omenești” (Marcu 7:7).

Pilda Mariei este evidențiată de Isus în fața tuturor celor prezenți. Se pare că Marta a fost sora cea mare în familia celor trei din Betania, gazda, gospodina, dar numele Mariei a căpătat întâietate nedisputată în onomastica internațională. Datorăm Evangheliei originea celor două nume, iar frecvența numelui Maria o datorăm aprobării din partea lui Isus a felului în care ea s-a raportat la El. Vei găsi 100 de Marii în orașul în care locuiești, înainte de a întâlni o singură Martă. Numai că, din păcate, 99 din ele vor semăna perfect cu Marta și te poți socoti norocos, dacă dai peste o singură Marie, care să semene celei din Betania.

Participam, cu câțiva ani în urmă, la un grup de studiu biblic, împreună cu frați și surori din biserica de care aparțineam pe vremea aceea. Ajunseserăm cu studiul la capitolul 11 din Evanghelia lui Ioan și discutam despre cele două surori și despre fratele lor, Lazăr. Întrebam, la un moment dat, pe cei prezenți, ”Pe care din cele două surori o prețuiți și admirați, ca model creștin?” Cum era de așteptat, răspunsul a fost anonim, ”Pe Maria”. Despre ea declara și Isus că ”și-a ales partea cea bună, care nu i se va lua” , în timp ce Martei îi adresa un blând reproș, ”Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi și te frămânți tu” (Luca 10:41-42).

Întrebarea se voia doar un smoke screen. În continuare, ca o paranteză la studiu, am lansat întrebarea intenționată din capul locului, adresată doar bărbaților prezenți, ”Dacă ai fi trăit atunci și acolo, pe care din cele două surori ai fi voit-o de soție?” Din nou, răspunsul a fost unanim, dar cu totul diferit, ”Pe Marta”. Dincolo de aspectul anecdotic al divagației mele de atunci, răspunsul la a doua întrebare trădează cu elocvență ordinea priorităților în viețile noastre. Răspunsul la prima întrebare reflectă mai mult un ideal, prețuit la nivel mental, dar rareori realizat în practică.

Meditează un minut la aceste lucruri, și mai ales la semnificația ”părții celei bune”. Și, dacă dorești totuși să alegi între cele două surori din Betania, te îndemn s-o alegi pe Marta … ca soră a ta!

(va urma)