Gellius

Ai scris vreodată o anonimă, ori ai fost tentat să timiți un bilet nesemnat la amvonul bisericii, o notă informativă conducerii firmei pentru care lucrezi, predicatorului pentru a-i corecta teologia, ori comitetului spre a-i reproșa distribuirea ajutoarelor? … Fără îndoială, faptele semnalate de tine erau prea strigătoare la cer, ca să nu pui lucrurile la punct.

Tentația de a rezolva probleme prin manipulare se poate preface în obsesie, materializată într-un anumit stil de viață. Unii oameni simt o chemare irezistibilă de a schimba în bine fața planetei, dar, cum lumea nu realizează potențialul ascuns în ei, investindu-i cu autoritatea care le-ar face sarcina mai ușoară, se văd nevoiți să recurgă la soluția la îndemână – săgeata perfidă lansată din umbră. Ei cred că stratagema le asigură ”beneficiul” protecției. Ori poate să nu fie așa? Crezându-se în siguranță sub umbrela lașității, anonimul ignoră faptul că ea nu-i asigură protecție împotriva lui însuși …

Cel mai simplu ar fi un telefon anonim, dacă n-ar fi inconvenientul că-i trădează vocea. De-ar putea să-și dea limba la ascuțit, ca lupul din poveste. De fapt, tehnologia modernă pune la îndemână o soluție convenabilă, printr-un mic aparat destinat să altereze vocea. Cât privește ale scrisului, de la inventarea mașinii de scris, și mai recent a computerului, scrisoarea anonimă vine tare la îndemână, eliminând elementul grafologic. Nu-i nevoie decât de îndepărtarea cu grijă a particularităților stilistice.

Alchimia  mentală a anonimului îi dă iluzia că stă postat ferm pe platforma corectitudinii, în timp ce toți ceilalți oameni fluctuează jalnic pe scara răsturnată a valorilor lui, care se vrea absolută. De fapt, manevra de a se ascunde în spatele unui paravan confecționat din material propriu îl situează pe el însuși pe teren nesigur. Adevărul lui, sau dreptatea lui, se cuvin a fi verificate prin comparație cu etalonul. Nimeni nu deține de unul singur monopolul adevărului, sau al justiției. Apoi, a acționa din umbră înseamnă a nu fi dispuși să acordăm celorlalți spațiu vital, într-o lume care (din fericire) nu funcționează după regulile noastre.

Fie că este un mesaj anonim, sau o faptă al cărei autor nu se identifică pe sine, în spatele anonimei stă un sentiment, o atitudine, care-l otrăvește pe autorul ei prin acreala pe care i-o secretă în inimă. De regulă, acțiunea anonimă nici nu rezolvă problema vizată (în cazul că este reală), și nici nu descarcă inima autorului de povara de vinovăție, care îi urmează în chip firesc. Astfel că, în loc să soluționeze lucrurile, anonima le complică și mai mult.

Interesant de observat că, în economia morală a universului uman, încărcătura negativă a anonimatului este perfect echilibrată prin reversul ei, care urcă la plus tot atât de mult, pe cât poate coborî la negativ, sau poate chiar mai mult. Ca multe din lucrurile familiare oamenilor, care pot fi sau bune, sau rele!  Apoi, anonimatul poartă un caracter temporar, căci nimic nu va rămâne ascuns pentru totdeauna.

Și o faptă bună poate fi făcută în anonimat. Nu numai că poate, dar anonimatul faptei bune este ridicat de Christos la nivel de normă, când vine vorba de dărnicie, milostenie, post și rugăciune, care trebuie făcute ”în ascuns” (Matei 6:3-6, 18; 1 Petru 3:4). Trăsături ca modestia și bunătatea se feresc de reclamă, preferând să se exprime în anonimat. Este parte din paradoxul creștinismului, care cere să ascundem lucruri bune și să scoatem la lumină pe cele rele (desigur, mai întâi pe cele proprii).

Unele fapte pot rămâne ascunse de ochii oamenilor, dar motivația (mai importantă decât fapta) nu este o taină pentru Dumnezeu. Atitudinea devine izvor de fapte și e văzută de Dumnezeu înainte de a se converti în faptă, ”De aceea, să nu judecați nimic înainte de vreme, până va veni Domnul, care va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric șiva descoperi gândurile inimilor. Atunci fiecare își va căpăta lauda de la Dumnezeu” (1 Corinteni 4:5).

Mari oportunități de a face fapte bune se prezintă deghizate sub hainele anonimatului, cum aflăm din Evrei 13:2, ”Să nu dați uitării primirea de oaspeți, căci unii prin ea, au găzduit, fără să știe, pe îngeri”. Nici prin gând nu ne trece, de multe ori, ce implicații pot avea faptele noastre făcute în spirit de bunătate. Isus îi  uimea pe ascultătorii Săi de odinioară, când le spunea, ”Căci am fost flămând și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete și Mi-ați dat de băut; am fost străin și M-ați primit …” (Matei 25:35, 40). Isus se identifică cu semenii noștri aflați în nevoie. Isus și îngerii Săi umblă incognito pe cărările noastre și numai El știe de câte ori a fost respins, alungat, ori nesocotit de fiecare din noi.

Dumnezeu însuși face multe lucruri în anonimat (Fapte 14:17), cu care nu se laudă și este nevoie de cunoașterea Lui, de memorie bună și de credință, pentru a le recunoaște ca venind din mâna Sa. Christos S-a născut în anonimat, a crescut și a trăit în anonimat vreme de 30 de ani.

Întâlnirea cu anonimatul este de așteptat, ca test al vredniciei noastre și poate aduce răsplătiri, sau regretul ocaziei pierdute, iar acestea se adună în timp la negativul creștinului corigent la slujire. În ultimă analiză, creștinismul nu este doctrină, teologie, organizare, sau instituție, ci slujire. Poți fi slujit de anonimi, sau poți sluji în anonimat, într-un echilibru cântărit de marele Model al slujirii, care va răsplăti tuturor după dreptate, în ziua când anonimatul va fi anulat și lucrurile tăinuite scoase la lumină.

Învață să slujești în anonimat. Odată ce ieși din anonimat, farmecul slujirii dispare și odată cu el și răsplata. Dumnezeu vrea să păstreze contul slujirii tale între tine și El. Învață de la anonimul samaritean milos.