Gellius

Purtam, săptămâna trecută, un scurt dialog cu autorul altui blog, având ca subiect al schimbului nostru de păreri marea temă a prieteniei. La un moment dat, am avut sentimentul că sondez adâncimea mării muindu-mi degetul în apa ei sărată. Nu se poate condensa în limitele unor comentarii de blog una din experiențele umane cele mai adânci și mai înălțătoare.

Pre-eminentă în înțelegerea prieteniei mi se pare a fi practica(rea) ei. Prietenia nu-și trădează observației secretele, adică studiului detașat, rece, făcut din afară. Ca s-o înțelegi, trebuie să clocotească și în creuzetul inimii tale ingredientele ei: afecțiune, încredere, fidelitate, suport, catalizatorul care facilitează reacția fiind elementul inefabil al afinității dintre cei doi, care inițial îi atrage unul spre altul.

Stăruiau încă în mintea mea gândurile stârnite de amintita discuție, când am aflat de prezența în oraș a unui cuplu de prieteni vechi, sosiți din Suedia. Nu ne văzuserăm de mulți ani. Cădeam brusc din norii discuțiilor abstracte pe solul dur al realității. Urma experiența practică, cu toate necunoscutele ei. Era ca și cum am căuta să reproducem în laboratorul circumstanțelor prezente fenomenul de odinioară. Aveau să fie rezultatele pe măsura așteptărilor?

Am făcut demersurile necesare să ne întâlnim, punându-ne întrebările firești, după orice despărțire îndelungată. Și, ce să vezi; vorba generalului de demult: ne-am întâlnit, ne-am recunoscut, ne-am regăsit. Prietenia adevărată nu moare. Relația veritabilă iese la iveală chiar după mari intervale de timp, ca uleiul pe suprafața apei, care, simbolic, acoperă toate lucrurile.

Vikingul din Suedia ne-a umplut încă o dată casa cu duhul lui ”blând și liniștit”, reflectat în chip desăvârșit în inima sensibilei sale soții, ”furată” cândva dintre noi. I-am iertat furtul, văzând că s-a făcut de-ai noștri, de bunăvoie. Pe vremea când curta pe viitoarea lui soție, se confesa unui prieten, tot viking, cu care călătorea în România, ”Băiete, ar fi o nebunie să nu iei în căsătorie o româncă”.

Prin ei, am avut o altă dovadă a faptului că idealul, în căsnicie, se înfiripă când dragostea se împletește cu prietenia. Prima ațâță focul în cămin, a doua îl întreține.