Gellius

Se spune că în timpul unei tradiţionale sărbători câmpeneşti s-a organizat o competiţie pentru a stabili cel mai puternic cal de povară. Pe primul loc s-a clasat un cal care a reuşit să tragă după el o sanie încărcată cu 2500 kg. Ocupantul locului secund a tras o sanie încărcată cu 2000 kg. Nu întâmplător, amândoi caii clasaţi pe primele două locuri aparţineau aceluiaşi fermier.

Încurajat de audienţă şi de reuşită, omul a fost curios să afle ce greutate pot trage amândoi caii înhămaţi împreună. Spre surpriza tuturor, opintindu-se unul lângă altul, cum erau obişnuiţi să tragă la plug, cei doi cai au putut urni din loc o sanie încărcată cu 6000 kg.

Unde-s doi, puterea creşte!

O ilustraţie grăitoare pentru lucrarea în „ogorul” Evangheliei. Nu puţini lucrători creştini comit greşeala de a încerca să facă totul de unul singur. Ori că nu consideră pe alţii capabili, ori că se tem de concurenţă, ori că nu vor să scape hăţurile din mână prin implicarea altora, oricare le-ar fi motivaţia, astfel de lucrători uită că Trupul lui Christos are multe mădulare şi că biruinţa stă în unitate şi colaborare.

Între două extreme se plasează, aproape fără excepţie, membrii oricărei biserici luate în discuţie, inclusiv tu şi eu; între inactivitate (voluntară sau involuntară) şi exces de activitate. Ne ştim nu numai propriul loc, ci şi locul fratelui nostru. Cunoaştem cu exactitate geografia bisericii, ne-am obişnuit cu ea şi ne convine confortul lipsei de schimbare. Alţii, însă, mai activi din instinct, ori mai mobili din felurite motivaţii, râvnesc un loc mai bine situat în ierarhie şi nu-şi găsesc liniştea până nu-l obţin.

Încremenirea unor în stagnare, refractari celei mai mici schimbări în starea de fapt, pe de o parte şi dorinţa activă de parvenire a altora, pe de altă parte, crează deopotrivă crize prin biserici.

În sensul bun al lucrurilor, biserica locală ar trebui să manifeste amândouă aceste tendinţe, cu o motivaţie adecvată, tendinţe care nu sunt contradictorii în viaţa unei biserici sănătoase. În unele domenii biserica trebuie să stea ferm pe poziţie, să manifeste inerţie, să nu cedeze unor tendinţe străine de natura ei, să nu facă compromisuri. În acelaşi timp, ea are nevoie de o dinamică sănătoasă, de un ritm de creştere, care aduce schimbare, are nevoie să fie sensibilă la imperativele Duhului Sfânt, care este Călăuza ei şi care uneori doreşte în mod expres o schimbare.

Faptul că nu toţi înţeleg această nevoie, provoacă crize. Se întâmplă, dimpotrivă, ca uneori să apară tendinţe de schimbare iniţiate de anumiţi membri, sau factori de răspundere, care vor fie să imite alte biserici, fie să-şi impună un punct de vedere, când schimbarea nu este necesară, ori chiar primejdioasă. Un alt gen de criză.

În ambele situaţii criza nu e uşor de soluţionat. Numai rareori sfatul este acceptat, numai rareori cei greşiţi vor fi dispuşi să admită că nu au dreptate, pe lângă faptul că însăşi criza nu este uşor de identificat şi eroarea de diagnosticat.

Ceva similar i s-a întâmplat odinioară lui Moise în pustie, când se istovea şezând zilnic pe scaunul de judecător, în vreme ce israeliţii veneau la el să le rezolve disputele. De dimineaţa până seara poporul sta înaintea lui Moise, aşteptându-şi rândul la audienţă. Trebuie să fi fost cu adevărat istovitor, dar Moise nu realiza situaţia, nu mai vedea pădurea din pricina copacilor, prins cum era cu trup şi suflet în slujirea poporului pe care Dumnezeu i-l dăduse în grijă. A fost nevoie de socrul lui, ca să-l facă pe Moise conştient de eroarea în care stăruia. Dar Moise a înţeles, a acceptat şi a acţionat în spiritul schimbării care se impunea.

După 40 de ani petrecuţi împreună cu socrul lui, faptul că Moise a acceptat sfatul lui Ietro vorbeşte convingător despre caracterul acestuia din urmă. Calitatea sfatului contează cu atât mai mult, cu cât este susţinut de caracterul sfătuitorului. Oare de cine este nevoie astăzi, prin multe biserici, ca să ne convingă să acceptăm ideea, când o schimbare se impune, sau să ne opunem cu argumentele cele mai convingătoare, când ea ar dăuna vieţii bisericii?